
Consiliul Județean Olt a aprobat, joi, dezmembrarea unui teren de peste 23 de hectare din comuna Bălteni, o etapă tehnică esențială în pregătirea unuia dintre cele mai mari proiecte de mediu din județ.
De astăzi, România bifează un moment important în infrastructura rutieră: se deschide oficial ultimul tronson din Drumul Expres Craiova – Pitești, cei 12 kilometri dintre Albota și Autostrada A1 București – Pitești. Odată cu această deschidere, șoferii pot circula neîntrerupt pe drum de mare viteză de la Craiova până la Constanța, pe o distanță de aproape 470 de kilometri, prin DEx12, A1, A0 și A2.
Președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, a participat miercuri la ședința Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), într-un moment crucial pentru viitorul Programului național „Anghel Saligny”. Tema principală a întâlnirii o reprezintă decizia privind continuarea acestui program esențial pentru dezvoltarea infrastructurii locale. La discuţii au fost prezenţi şi premierul Ilie Bolojan şi ministrul Agriculturii Florin Barbu.
După ce a fost respins de Prefectura Olt pentru încălcări clare ale legislației, controversatul regulament privind funcționarea firmelor din Slatina revine în Consiliul Local într-o formă aparent modificată. Documentul, cunoscut în rândul antreprenorilor sub numele de „suprataxare”, a fost inițial anulat pentru prevederi ilegale legate de acordul de funcționare emis de Primărie.
Primăria Slatina, condusă de Mario De Mezzo, a contractat prin achiziţie directă de la o firmă din Bucureşti "servicii de asistenţă tehnică pentru structurarea şi atragerea unei finanţări rambursabile". Mai exact, municipalitatea plăteşte 50.000 euro din banii slătinenilor pentru servicii de consultanţă financiară. Rezultatul final va fi îndatorarea oraşului pentru anii ce urmează.
O firmă obscură din Bechet, județul Dolj, cu un singur angajat și activitate oficială în domeniul organizării de evenimente, a reușit în doar câteva luni să adune contracte directe cu Dezvoltare Urbană Slatina în valoare de peste 135.000 lei. Publicaţia imperativ.ro a descoperit că SC M-JO SRL, înființată în 2006 și aproape inexistentă economic timp de aproape două decenii, a intrat pentru prima dată în sistemul centralizat de achiziții publice (SICAP) în data de 28 martie 2025.
Gestiunea Serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân din Slatina va fi delegată, prin atribuire directă, către SC Dezvoltare Urbană SRL Slatina, firma Primăriei unde şef a fost pus prietenul primarului Mario De Mezzo, Andrei Bălan.
A doua sesiune a examenului național de Bacalaureat 2025 a început luni, 4 august, cu probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. În județul Olt, 534 de candidați sunt înscriși la această sesiune, iar organizarea este asigurată în două centre de examen și un centru de evaluare.
Multe școli din Slatina rămân fără utilități esențiale din cauza refuzului Primăriei de a deschide creditele bugetare necesare, deși banii sunt prevăzuți în buget.
Eduard Ștefan Florin, un elev în vârstă de doar 11 ani din Caracal, a obținut medalia de aur la prestigioasa Olimpiadă Internațională de Matematică „Copernicus”, desfășurată recent la New York. Elevul Școlii Gimnaziale „Nicolae Titulescu” s-a clasat pe primul loc la categoria sa de vârstă, în care au concurat 70 de participanți din întreaga lume.
Rezultatele iniţiale ale probei scrise din cadrul concursului naţional de Titularizare au fost publicate marţi. Notele pot fi consultate atât la sediile inspectoratelor şcolare, cât şi online, pe site-ul oficial al concursului, www.titularizare.edu.ro. Candidaţii care doresc să conteste notele pot depune solicitări până astăzi, la ora 21:00, sau miercuri, 23 iulie, până la ora 12:00.
România a obținut șase medalii la Olimpiada Internațională de Matematică 2025, desfășurată în perioada 10–20 iulie, la Sunshine Coast, Australia.
Vicepreședintele Consiliului Județean Olt a participat astăzi, la Slatina, la festivitatea de absolvire a promoției 2025 a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie din cadrul Universității POLITEHNICA București - Centrul Universitar Pitești.