Juristul Cătălin Tudor este noul city-manager al municipiului Caracal.
Consilierii județeni din Olt au aprobat două proiecte de hotărâre pentru rectificarea bugetului, alocând fonduri din excedentul anului trecut și sume primite de la Guvern, necesare pentru cheltuielile instituțiilor din subordinea CJ. Pentru primăriile din judeţ, urmează altă alocare direct de la Centru.
Primăria municipiului Slatina anunţă că, în perioada 1-31 octombrie, se pot depune cererile pentru tichetele sociale care vor fi distribuite cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă.
Au fost finalizate lucrările de reabilitare termică a primelor scări de bloc din Caracal, potrivit primarului Ion Doldurea.
O sală de sport modernă, în valoare de peste nouă milioane lei, a fost inagurată recent în comuna olteană Găvăneşti.
Poliţia Locală Slatina are o conducere interimară, în persoana unui poliţist venit direct din Serviciul Rutier al instituţiei. Este vorba de Mădălin Albu, agreat şi impus de primarul ales.
Liberalul Florin Duca este noul director general al societăţii de transport în comun Loctrans Slatina. El este un apropiat al primarului ales al municipiului, Mario De Mezzo.
Consilierii PSD au alocat și aprobat un amendament, în ședința de Consiliu Local de marţi, prin care s-a alocat suma de 394.000 lei pentru finalizarea unui nou corp de clădire care se construieşte la Școala Gimnazială nr.3 Slatina. Decizia l-a scandalizat pe primarul ales la oraşului.
Joi, la sediul Consiliului Judeţean Olt, a avut loc o întâlnire a autorităţilor judeţene cu 25 elevi şi profesori din Malta şi Grecia, prezenţi la Slatina în cadrul unui proiect Erasmus+, derulat de Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu” din municipiu.
Elevii Şcolii Gimnaziale Bălţaţi din oraşul Scorniceşti se vor putea bucura de un teren de sport multifuncţional, prevăzut cu nocturnă.
53.899 elevi din judeţul Olt încep astăzi noul an şcolar, care vine cu noi modificări. Cursurile durează 36 de săptămâni, până pe 21 iunie 2025, iar prima vacanţă este la finalul lunii octombrie.
Două laboratoare de informatică dotate prin proiectul SmartLabs au fost inaugurate, miercuri, la Liceul Teoretic „Ioniţă Asan” din Caracal.
Consilierii locali PSD au făcut un amendament la hotărârea de aprobare a rectificării bugetului municipiului Slatina, datorită căruia s-a alocat un milion de lei pentru continuarea lucrărilor de investiții la Colegiul Național „Ion Minulescu”.