Consiliul Judeţean Olt a iniţiat noi proiecte de investiţii pentru reabilitarea termică a unor imobile ale DGASPC şi ISU din Corabia, Caracal şi Slatina.
Primăria Slatina înfiinţează un nou parc pe o suprafaţă de peste 9.000 de metri pătraţi, în Cartierul Steaua.
Bazinul Didactic de Înot şi Clubul Nautic şi de Agrement „Plaja Olt” vor avea program normal de funcţionare pe 1 şi 2 mai, în schimb cu prilejul Sărbătorilor Pascale acestea vor fi închise, anunţă Clubul Sportiv Municipal Slatina.
Primăria Slatina sprijină, şi în acest an, organizaţiile neguvernamentale, asociaţii sau fundaţii, dar şi persoane fizice în derularea de acţiuni de interes public local. Astfel 14 proiecte au primit finanţare nerambursabilă, cea mai mare sumă, de 140.000 de lei, fiind alocată Asociaţiei Familia Motociliştilor, care va organiza cea de-a treia ediţie a South-Side Biker Fest.
Drumul expres a ajuns în Craiova, iar lucrările sunt în plină desfășurare! Direcţia de Drumuri a postat imagini recente cu progresul lucrărilor la pasajul peste Centura de Nord, care va facilita accesul spre strada Teilor din municipiul Craiova. Această nouă conexiune va asigura legătura eficientă între Drumul Expres 12 Craiova-Piteşti și Bănie.
Pe site-urile de socializare au apărut imagini de actualitate cu Baza „Dumitru Dobrescu” din Slatina, care prinde contur, fiind făcute ultimele pregătiri pentru inaugurarea de la începutul lunii iunie.
Preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, liderul organizaţiei judeţene a PSD, a vorbit, în cadrul emisiunii Imperativ, de la Olt TV, printre altele, şi despre spargerea străzilor, calitatea apei, dar şi preţul acesteia.
Județul Olt a fost gazda Etapei regionale a competiției „Business Plan”, desfășurată în data de 22 aprilie 2024, la Liceul Tehnologic „Petre S. Aurelian” din Slatina. La start s-au aliniat patru firme de exercițiu din județele Olt, Vâlcea, Dolj și Mehedinți.
Florentina Miruna Stanciu, elevă în clasa a VI-a A la Liceul Tehnologic Drăgănești-Olt, a obținut locul al II-lea la faza națională a Concursului „Istoria și tradițiile rromilor”. Profesorii coordonatori ai Mirunei sunt Angela Monea și Gheorghe Fieraru.
Ionuţ Mihăilescu, elev al Liceului Teoretic „Ioniţă Asan” din Caracal, este primul admis, cu media 10, la Facultatea de automatică şi calculatoare, din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti.
Etapa judeţeană a celei de-a doua ediții a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă s-a desfășurat vineri 19 aprilie 2024, la Liceul Tehnologic „Petre S. Aurelian” Slatina.
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie - Politehnica București deschide o filială la Slatina. Consiliul Local a aprobat, în şedinţa de marţi, un acord de principiu pentru atribuirea în folosință gratuită către prestigioasa instituţie de învăţământ superior a unor spaţii de la fostul Liceu Agricol, situate pe strada Strehareți, nr.150.
300 de elevi şi 50 de profesori din toată ţara participă, în acest weekend, la Olimpiada Naţională de Limba şi Literatura Română, care se desfăşoară la Slatina.