Balş 15º C
Caracal 16º C
Corabia 16º C
Drăgăneşti-Olt 14º C
Piatra Olt 15º C
Potcoava 14º C
Scornicesti 14º C
Slatina 16º C
 
Luni, 29 mai 2017   Mica publicitate Arhivă Contact Căutare:
 
Logo Gazeta Nouă
Reclama El Preco langa logo
Special » 8 aprilie 2017, ora: 17:10
facebook twitter Feed rss
 

GALERIE FOTO. De Florii, la Bobiceşti, se găteşte şi se mănâncă peşte aşa cum o făceau oltenii, în urmă cu câteva sute de ani

Acest articol conţine 19 poze
GALERIE FOTO. De Florii, la Bobiceşti, se găteşte şi se mănâncă peşte aşa cum o făceau oltenii, în urmă cu câteva sute de ani

Expoziţia „Tradiţii şi obiceiuri de Florii”, organizată de Muzeul Judeţean Olt împreună cu Centrul Hipic „Epona Horse Land”, la Bobiceşti, a fost pretextul perfect pentru cei prezenţi să guste din preparatele de peşte, pregătite tradiţional, aşa cum făceau oltenii, cu o săptămână înainte de Paște. În costume tradiţionale, gazdele expoziţiei şi reprezentanţii muzeului au pregătit ciorbă de peşte, borş de peşte, dar şi peşte la grătar.

de Ionuţ Jifcu
ionut.jifcu@gazetanoua.ro

Pe locul unui fost CAP comunist din Bobiceşti, slătineanul Dan Dicu a reuşit să construiască un adevărat colţ de rai, rupt parcă din timpuri de mult apuse, cu haiduci, boieri şi domniţe. Centrul Hipic „Epona Horse Land” îi face pe cei care îi trec pragul să îşi dorească să nu mai plece niciodată sau să revină ori de câte ori au posibilitatea. Caii şi poneiul care trăiesc aici sunt atracţia principală a centrului de echitaţie, însă Dan şi soţia sa duc ospitalitatea tipic românească la un alt nivel şi primesc la conacul lor, în stilul secolului al XVI-lea, pe oricine doreşte.

Îmbrăcat ca un haiduc din vremuri apuse, Dan Dicu a povestit cum a luat naştere Centrul Hipic „Epona Horse Land” şi cum a venit parteneriatul cu Muzeul Judeţean Olt.

„În urmă cu circa trei săptămâni, am făcut un eveniment gastronomic bazat pe mâncările tradiţionale din Oltenia. Acum, dacă sunt Floriile şi este dezlegare la Peşte, ne-am hotărât să facem un eveniment bazat exclusiv pe peşte. Avem ciorbă de peşte, peşte la grătar, pastramă de peşte . Sunt şi mulţi copii, iar ei vin pentru căluţi, se bucură foarte mult de plimbările cu poneii. Ideea acestui centru s-a născut în urmă cu patru-cinci ani. Mie îmi plac foarte mult caii, am achiziţionat un cal, trei, cinci, 12 şi de la opt cai în sus m-am gândit să mă adresez publicului larg. Până atunci era doar ceva pentru familia mea şi prietenii mei”, a explicat crescătorul de cai.

Dicu şi-a exprimat speranţa că, în curând, va putea găzdui la centrul său din Bobiceşti şi mai mulţi iubitori de cai şi de tradiţii româneşti.

„Nu este o afacere, pentru că ar trebui să fie ceva profitabil. Intenţionăm să legăm activitatea cu caii de mai multe lucruri pe care vrem să le facem aici: un muzeu al satului oltenesc cu vreo 10-12 căsuţe,într-un loc superb pe care îl avem aici, înconjurat de pădure, cu un izvor şi verdeaţă. Aceste gospodării vor deveni unităţi de cazare, iar mâncarea va veni exclusiv din gospodăria noastră şi de la ţăranii din Bobiceşti”, a mai spus Dan Dicu.

Se spune că zilele pe care ţi le petreci la pescuit Dumnezeu nu ţi le pune la socoteală


Potrivit reprezentanţilor Muzeului Judeţean, expoziţia reprezintă o invitaţie într-o călătorie în lumea tradiţiilor şi obiceiurilor. Îmbrăcat şi el în port popular, directorul Muzeului Judeţean Olt, Laurenţiu Guţică, a afirmat că actele de cultură trebuie să vină către oameni.

„Datorită faptului că, în ultimii trei ani, muzeul a fost într-o etapă de modernizare, am dorit să păstrăm acea imagine de instituţie dinamică. De aceea ne-am dorit să căpătăm nişte parteneri şi să fim parteneri cu persoane care să ne ajute la îndeplinirea acestei misiuni. Am venit la acest centru de echitaţie, într-un parteneriat care se intitulează «Suflete deschise», gândindu-ne că pe tot parcursul unui an putem să legăm anumite activităţi asociate momentelor din viaţa omului de ceea ce înseamnă viaţa simplă a ţăranului român. Muzeul Judeţean Olt cultivă acest gen de parteneriate în care încearcă să nu mai fie o instituţie statică ci o instituţie dinamică, să numai stea în expectativă ci să vină în rândul oamenilor cu acţiuni care să genereze emoţie şi de ce nu un sentiment de apartenenţă la o cultură şi o civilizaţie”, a declarat el.

La Bobiceşti au fost prezentate crâmpeie din viaţa strămoşilor noştri, cum se îmbrăcau, cum găteau ei şi ce mâncau.

„Expoziţia de astăzi este dedicată cumva pescuitului, ocupaţia de bază a ceea ce înseamnă ţăranul român, într-o anumită perioadă istorică. Se spune că zilele pe care ţi le petreci la pescuit Dumnezeu nu ţi le pune la socoteală şi de aceea am zis să venim şi cu o expoziţie de artă culinară să vedem cum se practica pescuitul, cum se găteau odinioară bucatele în casele bunicilor noştri, să vedem cum se îmbrăcau în momentele de sărbătoare. Iată că chiar în sâmbăta Floriilor, atunci când sărbătorim într-un fel Primăvara, Întâmpinarea Domnului, Muzeul Judeţean Olt vine în faţa iubitorilor actelor de cultură cu o manifestare ieşită din comun”, a mai declarat Guţică.

Cei prezenţi au avut ocazia să petreacă momente speciale alături de caii lipiţani ai Centrului Hipic „Epona Horse Land”, să vizioneze scurte documentare etnografice despre obiceiurile practicate în satele judeţului Olt, în perioada Sărbătorilor Pascale şi, nu în ultimul rând, să afle secretele preparării borşului de peşte. Tanti Aurora Bunea şi tanti Lucreţia Barbu, două femei ajunse la aproape 80 de ani, au fost ghizi culinari în bucătăria trecutului, când tradiţiile erau respectate cu sfinţenie.

„Pregătim masa de Florii, facem ciorbă de peşte, saramură, mămăligă, exact cum se făcea înainte. La ţară nu este nicio diferenţă de ceea ce era înainte, se sărbătoreşte la fel, se păstrează tradiţiile. De Florii se împărţea peşte şi mămăligă”,
spune tanti Aurora Bunea.

 

Lucreţia Barbu îşi aminteşte că Floriile erau şi o ocazie pentru ţăranii care voiau să-şi mărite fetele să arate că au zestre bună.

„De exemplu, de Florii, la ţară la mine, la Ipoteşti, care avea fete mari, de măritat, îşi scotea zestrea şi o punea pe gard - macate, velinţe, plapume, ii, tot ce aveau. Le întindeau cât era curtea de mare. Trecea lumea la biserică şi se vedea. Acum nu mai e aşa, rar”,
îşi aminteşte femeia.

În cadrul evenimentului, copiii au putut să coloreze felicitări de Paşte, iar la final fiecare a plecat acasă cu obiectele realizate.

 

 
Alte articole din Special:
2345 vizualizări
Aveţi ceva de comentat?
Share/Bookmark
Numele dumneavoastră:




Introduceţi codul:
Comentariul:
Gazeta Nouă nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Ştiri pe bandă
 
OltDrum
Abonează-te la newsletter
 
 
Comentariul Gazetei
 
Florentina Ştefan Ciobanu

La finalul lunii aprilie, am participat la o conferinţă prin care DGASPC Olt anunţa finalizarea proiectului prin Mecanismul Financiar Norvegian prin intermediul căruia a fost înfiinţat Centrul de primire în regim de urgenţă pentru victimele violenţei în familie din judeţul Olt. Au fost prezentate statistici, filmuleţe şi ma ...

Răsfoieşte ediţia tipărită
 
Ediţia din 20 decembrie 2016
Răsfoiţi pagină cu pagină, măriţi cu dublu click şi citiţi ziarul direct de pe calculatorul dumneavoastră.
Publicitate
 
Ultimele comentarii
 
Elena Nagy a închis poarta pentru CSM Slatina. Procentaj excelent, 169 de mingi apărate
Peste zece posturi de medic, disponibile la Spitalul Corabia
FOTO. Primarul din Giuvărăşti, cu roşiile şi problemele legumicultorilor în Parlament. Deputatul Stănescu: „Asocierea în cooperative este singura variantă”
Cimitirul Strehareţ, „business” pe seama suferinţei
Campania de marcare a parcărilor, îngreunată de cetăţeni. Angajaţii DASIP vor începe marcajele pe Aleea Muncii şi Aleea Lalelelor
Victorina Bora nu e de acord cu pretenţii salariale de 5.000 de euro. „Există un plafon salarial, pe care nu-l vom depăşi”
FOTO. Fermierul din Olt care dă lapte gigantului Danone. Investiţie de peste 1,6 milioane de euro, la Rusăneşti

© Copyright SC Total Media SRL | Textele şi fotografiile nu pot fi reproduse fără acordul titularilor de copyright.

powered by ciokix logo API