George Constantinescu rămâne singurul candidat la preşedinţia AJF Olt

George Constantinescu, actualul preşedinte al AJF Olt, va fi reales pe data de 16 februarie. Aspiranţii la fotoliul de preşedinte al forului fotbalistic judeţean aveau la dispoziţie două zile, 30 şi 31 ianuarie, pentru a-şi depune candidatura, însă nu s-a înscris nimeni.

16 februarie este data la care va fi organizată Adunarea Generală a AJF Olt, cel mai important punct de pe ordinea de zi fiind alegerea preşedintelui forului fotbalistic judeţean. George Constantinescu, actualul preşedinte în exerciţiu, este singurul candidat. 

Cei care ar fi dorit să candideze ar fi trebuit  să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să depună cerere scrisă şi dosar de candidatură, să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România, să aibă studii universitare de lungă durată, în specialitate, cazier judiciar curat, să nu fi depăşit vîrsta de 70 de ani, să facă dovada propunerii scrise din partea a cel putin un membru afiliat, au îndeplinit pentru o perioada de minimum cinci ani una din urmatoarele funcţii: preşedinte AJF/ LPF/ FRF, vicepreşedinte AJF/ LPF/ FRF, preşedinte al unei comisii permanente din cadrul AJF/ LPF/ FRF sau preşedinte de club/ asociaţie indiferent de nivelul de competiţii,  nu au fost declarate persona non grata de catre Adunarea Generală a FRF/ AJF, însă nimeni nu s-a înscris.

Adunarea Generală a AJF Olt se va organizape 16 februarie, cu începere de la ora 11.00, la Şcoala Gimnazială „Eugen Ionescu”, din Slatina. Intrarea în sală a membrilor afiliaţi se face pe baza de mandate şi ecusoane, iar pentru colaboratori pe bază de invitaţii. Fiecare delegat prezent va primi din partea AJF Olt o minge de joc. Pentru ca cvorumul să fie întrunit, la alegeri trebuie să se prezinte două treimi din membrii afiliaţi. De asemenea, pentru ca preşedintele să fie validat, trebuie să fie ales de 50%+1 dintre cei prezenți care votează.