În rest, averea lor se rezumă la o căsuţă, ceva orătănii pe bătătură, ici şi colo un cal şi o căruţă şi doar braţele de muncă.
Grădinari săraci
O treime dintre localnici sunt romi, urmaşi ai celor dezrobiţi de Cuza după secularizare, deci fără nicio palmă de pământ. În regimul celălalt îşi duceau viaţa doar cu ce primeau pentru „zile -muncă” de la fostul CAP. A venit însă Revoluţia. Colectivul a dispărut, ţăranii şi-au primit înapoi terenurile, iar romii au rămas ai nimănui.
„Din ce să ne arănim, mă, rumâne?”, îl întrebau pe primar, „din ciordit, că nimeni nu ia cu ziua la rupt oase.”
Prin 1995 l-au prins la Slatina pe regele Cioabă, celălalt, bătrânul, venit în campanie electorală.
„I-am ridicat problema la Casa de Cultură a Sindicatelor şi l-am rugat frumos să ne ajute - îmi spun câţiva membri ai etniei. Şi ne-a ajutat săracu, Dumnezeu să-l ierte, că acu e trecut în lumea drepţilor. A vorbit la judeţ cu alde prefectu’ Diaconescu şi aci, la primărie.” Din rezerva consiliului local, fiecare cap de gospodărie de rom a primit în continuarea curţii, spre câmp, cam la o jumătate de pogon.
Astăzi fac şi ei precum ceilalţi săteni, grădinărit. Cultivă ardeioase, vinete, tomate şi ies cu ele în faţa căşilor, la şosea. Vin barosanii cu tirurile, cu remorcile de prin Ardeal, din Moldova, şi iau zarzavaturile „en gross”. Din afacere, grădinărenii se aleg cu sudoare şi cu un trai în sărăcie. Asta se vede în precaritatea resurselor de subzistenţă şi în subţirimea surselor „proprii” de alimentare a bugetului primăriei. Se încasează anual (doar din taxe şi impozitul pe clădiri şi pe terenul agricol – că alte surse sau agenţi economici, în afară de câţiva buticari – nu sunt) cam un miliard de lei vechi.
„Cum să dezvolţi edilitar comuna, să finanţezi proiecte şi investiţii publice din aşa ceva?” – desface primarul Dumitru Becheanu mâinile a neputinţă.
Construcţia noului sediu de primărie – boală lungă, pe zece ani
Administraţia comunală funcţionează într-o casă „naţionalizată” veche, adică antică şi de demult, ca să uzăm de banalul calambur. Consiliul local decidea în urmă cu cinci ani, bazându-se pe un ajutor promis de la judeţ, să demareze construcţia unui nou sediu. După un hei-rup iniţial în urma căruia s-a reuşit ridicarea părţii de zidărie, investiţia a intrat în... şomaj.
Cu chiu, cu vai, primăria a strâns cureaua, punând de-o parte ceva gologani ca să poată da constructorului cu ţârâita. Înţelegător, acesta a continuat să lucreze cu materiale şi pe barba sa.
„Mai avem să-i plătim la această dată pentru lucrările făcute peste un miliard de lei” – ne spune edilul şef.
„Dar investiţia mai are mult până la finalizare. Trebuia terminată încă din 2009. E realizată cam în proporţie de 70 la sută. S-au cheltuit peste 11 miliarde lei şi pentru terminarea şi darea în folosinţă ne-ar mai trebui încă şase miliarde de lei”. Când ar fi posibilă inaugurarea? „Păi, în ritmul ăsta de finanţare, poate peste trei-patru ani”, vine răspunsul domnului primar.
Datori vânduţi
Primăria se înregistrează cu lucrări şi livrări „de la terţi” neplătite (unele şi din 2008) în sume de ordinul miliardelor de lei. Pentru combustibilul ce i s-a livrat, destinat încălzirii sediului, şcolilor şi grădiniţei, furnizorul are de încasat peste 500 milioane lei. Pentru pietruirea (în timpul campaniei electorale prezidenţiale) a unor drumuri comunale – alte 300 de milioane de lei. „Ne-am pomenit cu o ofertă de pietruire «gratuită» şi acum suntem buni de plată, că au venit facturile” – ni se spune la Serviciul contabilitate.
„Am fost sfătuiţi insistent să facem proiecte. Avem vreo zece din acestea (pentru canalizare, local nou de grădiniţă, cămin cultural, reabilitarea bisericii cu hramul Sf. Gheorghe, modernizarea drumurilor de acces în zonele agricole ş.a.). Proiectarea costă. Proiectanţii aşteaptă banii. N-avem de unde să plătim. Avem însă promisiuni de finanţare cu carul. N-am primit până acum nimic.”
Cea mai mare restanţă la acest capitol este legată de amenajarea sistemului de alimentare cu apă potabilă a comunei. O investiţie realizată prin Programul Phare, în valoare de peste 550.000 euro (peste 24 miliarde lei vechi). Lucrarea a fost terminată încă de anul trecut şi primăria a rămas debitoare cu partea ei de contribuţie, de peste patru miliarde de lei.
„Pe seceta asta, Dumnezeu ştie dacă o fi mai bine în 2011!“
Cum va fi şi pentru grădinăreni anul 2011? Până să dea un verdict, primarul Becheanu face bilanţul lui 2010.
„Ca în anul trecut, să n-ai tu, primărie, măcar câţiva lei să le dai copiilor de la şcoală şi grădiniţă câte o portocală, nişte biscuiţi, cadou de Crăciun, aşa ceva n-am păţit niciodată. An greu, cu sărăcie multă.” Poate o fi mai bine în 2011! – aruncăm noi o vorbă de încurajare.
„Poate – zice şi primarul. Speranţa moare ultima. Dar pe «seceta» asta, Dumnezeu ştie ce-o mai fi. Mă gândesc că guvernul şi politicienii vor găsi ei vreo ieşire din criză.”
