Băuţi sau fără permis, pe drumurile din Olt

Un bărbat, de 43 de ani, din Dăneasa, a fost depistat conducând sub influenţa alcoolului, pe DJ 546, în comuna Brebeni. De asemenea, un tânăr, din Mărunţei, a fost depistat la volan, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie.

 Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au oprit pentru control, pe data de 3 martie, pe Drumul Județean 546, în comuna Brebeni, un autoturism condus de către un bărbat de 43 de ani, din comuna Dăneasa.

 Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt”, transmite IPJ Olt.

De asemenea, tot pe data de 3 martie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coteana au oprit pentru control, pe strada Mihnea Turcitu, din comuna Mărunței, un autoturism condus de către un tânăr de 24 de ani, din localitate.

 „În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, mai transmite sursa citată.