Lor li s-au urcat la cap iar şmecheriile, umorul grotesc, perfidia acoliţilor, profiturile în gaşcă, ipocrizia şi iluzia că fără ei ori dincolo de ei nu mai există viaţă, le-a luat minţile. Aşa că se întreabă: „Ăştia de mă aleg pe mine sunt proşti sau doar nişte ţărănoi needucaţi?!”.
Primarul care este!
Ce spun localnicii din Dăneasa?! Acesta-i primarul nostru… Păi şi-a băgat în buzunar… Da, dar uite că a betonat, cum arată comuna, ne-a făcut echipe de fotbal, şi-o mai fi băgat şi el în buzunar, că toată lumea îşi bagă!
Eugen Stănia e primar la Dăneasa din anul 2000. În tot acest timp, primarul nu minte. Omite! Şi locuitorii par să se fi obişnuit şi cu asta, ca şi cu sărăcia lucie. Ştie şi primarul. De asta spune, ce spune. Motivaţii în pustiu şi fără fond legate de binele comunei, traiul locuitorilor, singurele sale zbateri în viaţă, singurele idealuri şi unica motivaţie pentru „sacrificiul” său de a fi, de 12 ani, tot primar şi numai primar. Vedeţi ce efort face omul?! Nu numai că-l prestează, da-l pune şi pe „Goagăl”. De fapt, tânăr şi neliniştit, fercheş şi cu aere de titrat în orice, primarul Eugen Stănia iubeşte tare internetul.
Primăria comunei Dăneasa are „sait”. Unul cu o singură poză de deschidere din întreg aparatul local. A primarului, care este! La birou, cu eşarfa tricoloră la şale şi o carte în mâini. Nu e una d-aia, de poker... E una de-adevăratelea, chiar dacă e, aşa de sanchi, închisă... Închisă şade şi galeria foto care ar fi trebuit să prezinte „investiţiile nu puţine în ultimii ani care fac de bun augur imaginea pe care o lasă comuna unui călător”.
Eugen Stănia, un primar care se implică. Aşa se prezintă fostul casier, care a început prin a strânge dările. Uite că i-a priit! Asta îl preocupă şi azi. Motivaţia e vastă, scopul a rămas acelaşi. Metodele s-au adaptat funcţie de putere. Tot aşa a pupat şi edilul: „S-a zbătut(?!) şi lucrurile au ieşit după placul sau interesele oamenilor. Chiar dacă nu a avut resurse financiare necesare derulării proiectelor pentru că cei de la judeţ au avut grijă numai pentru primarii de casă.
Edilul local a făcut el cum a făcut şi a înaintat cu investiţiile”. Aşa zice pe site edilul, care nu spune, deşi e foarte interesant, ce a făcut el şi cum a făcut. Interesantă ar fi şi nominalizarea „primarilor de casă” din capul Stăniei, mai ales că nici el nu mai ştie câte partide a schimbat, prin câte a trecut şi cât a pupat. Spuneam că primarul Stănia nu minte... Omite! Asta să fie explicaţia inexistenţei raportului de activitate doar afişat ca secţiune pe site-ul primăriei despre care nu se poate spune că ar fi „în lucru”?! La cei 41 de anişori, primarul Stănia e sărac lipit! Aşa reiese din declaraţia sa de avere, tot inexistentă, chiar dacă publicarea ei este obligaţie legală. De acelaşi sictir dă dovadă primarul şi în cazul declaraţiei de interese, la fel de obligatorie, la fel de legală, la fel de inexistentă. De ce, oare?!
Gunoiul de sub preş
În 2010, Primăria Dăneasa avea datorii neachitate din 2008 plus un împrumut bancar în valoare de 550 mii lei, bani folosiţi pentru betonarea parţială a drumului comunal dintre Berindei şi Dăneasa. În 2010, Eugen Stănia, trecut prin PRM şi PSD până atunci, era membru PDL. Şi se jura la gazetă: „Sunt şi rămân membru PDL în ciuda speculaţiilor”. Nu l-a ţinut mult! Câteva luni mai târziu, în iunie 2011, lăsa PDL pentru UNPR de sub sigla căruia se jură că nu mai fuge. Oare?! Uite aşa, dă şi primarul înainte. El, fiindcă Dăneasa a pierdut pe mâna lui. Pirostriile UNPR şi le-a pus singur. Din dragoste pentru fostul preşedinte Stan a făcut pasul, din dragoste pentru Toma a rămas. Şi când spiritele înalte se întâlnesc, spectacolul este copleşitor! O adevărată bucurie a ochiului şi a minţii! Ce altceva putem spune privind la splendida întovărăşire?!
Unde se termină ipocrizia şi începe slugărnicia pentru propriul interes? Nu e o întrebare pe care să o adresezi navetistului în politică, Eugen Stănia. Ca să-şi vopsească neputinţa, ca să nu spunem prostia, în culori uşor de schimbat, primarul Stănia dă lecţii de morală şi dragoste pentru popor îmbrăcat în lup moralist. Când e aţâţat şi scos din bârlog, face pe filozoful lăsând impresia că dacă Stănia nu e, nici Dăneasa nu mai există. V-aţi întrebat vreodată, de ce primarul Stănia face el ce face şi finanţează două echipe de fotbal?! V-aţi întrebat vreodată câţi bani din bugetul localităţii, banii dumneavoastră, mănâncă aceste două echipe?! V-a spus vreodată primarul Stănia cât îl costă fotbalul?! Cât e bugetul comunei?! V-a întrebat vreodată ce vreţi să facă mai întâi cu banii voştri?! Pe ce i-a cheltuit?! V-aţi întrebat vreodată de ce şmecherii cu păcănele şi nu numai din comună rostesc: „Eugen Stănia, mare boier?!”.
Unora le place jazz-ul, altora le place dansul. Tânăr şi liber, primarului Eugen Stănia îi place dansul. Aşa spun junii comunei, spectatori la veritabile show-uri ale popularului lor primar în discoteca Tutiea de la Dăneasa. Băncuţe şi gard la terenul de fotbal din Pestra sunt alte măreţe împliniri ale primarului, „înfrumuseţări” de mare preţ ţinut în mare taină de primar et Comp. Întrebări legate de cariera de piatră de la Cioflanu, Căminul Cultural Dăneasa, spectacolele dese, cheia marilor succese, cumpărarea mobilierului din primărie, rămân alte necunoscute pentru curioşii comunei care îndrăznesc să dorească, după 12 ani, schimbarea. O schimbare pe care primarul Eugen Stănia o face politic ori de câte ori e nevoie să-şi păstreze mandatul, fără pic de jenă, considerând că Dăneasa e a lui şi primăria i se cuvine de drept. Ca şi când primăria ar fi o Dulcinee pe care o poate avea uşor, pe puţin, cu o singură condiţie: să fie tot primar...
70 miliarde lei, atât a pierdut Dăneasa pe mâna primarului
Arogant, sfidător, băşicat şi mult mai snob după cele trei mandate, primarul se laudă că are 20 de ani de administraţie şi că e uns cu toate alifiile. O fi, dar pentru el... Când vine vorba de licitaţii pe banii publici, primarul Stănia pare să-şi iasă din mână. Sau dimpotrivă, să-şi intre prea mult. A făcut el ce a făcut, să-l cităm pe clasic în viaţă, şi a pierdut 70 de miliarde lei, bani de la guvern pentru comună. Mai rău, a ajuns şi pe la Parchet! Pe Măsura 322, prin FADR Craiova, comuna Dăneasa a primit circa 70 miliarde lei pentru diverse lucrări - reabilitare cămin cultural, asfaltare drumuri comunale. A fost sarcina primăriei, direct a primarului, să întocmească caietul de sarcini şi să organizeze licitaţia.
De bine ce a făcut-o, finalul s-a ales cu contestaţii peste contestaţii între firmele participante cărora primarul pare să le fi promis la toţi ceva. Atât de ceva încât toţi ofertanţii la licitaţie au dat cu subsemnatul la Parchet! Motivaţia interogatoriului la procurorul de caz a avut ca subiect în propoziţie, comisionul: ai dat sau nu ai dat?! Ţi-a cerut, sau nu ţi-a cerut?! Mai mult şi mai de belea, între dovezi s-ar afla nişte interesante interceptări telefonice, absolut legale. Rechizitoriul e unul stufos, deocamdată în stand-by, din motive de... procuror. Speţa poate explica şi dragostea domnului primar pentru UNPR. Cazul rămâne deschis, iar lucrările pierdute. Licitaţia nu a mai fost reluată, iar FADR a retras, cel mai probabil, fondurile. Aşa s-a ales praful de 70 miliarde lei, investiţii în comuna în care Eugen Stănia, primarul internaut, are probleme. Cu speţa şi documente pe caz vom reveni. Merită!