Florin Barbu (PSD Olt), noul ministru al Agriculturii

Preşedintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor, deputatul PSD Olt Florin Barbu, va prelua Ministerul Agriculturii, în Guvernul condus de Marcel Ciolacu, au confirmat surse politice pentru Gazeta Nouă.

 Lista cu noii miniştri ai PSD, printre care se află şi Florin Barbu, urmează să fie votată în Consiliul Politic Naţional al partidului din care fac parte preşedinţii organizaţiilor judeţene, membrii Biroului Politic Naţional (BPN), preşedinţii de consilii judeţene şi primarii de municipii reşedinţă de judeţ.

Florin Barbu a fost director al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Olt-Eco”, pentru o perioadă, în 2020.

În perioada 2014-2020, el a fost director al Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF).

Până în 2014, el ocupase funcţia de director al Direcţiei de Impozite şi Taxe din subordinea Primăriei Slatina.

Cabinetul Ciolacu va fi învestit în următoarele zile, iar joi se va desfăşura prima şedinţă a noului Executiv.