Încă regretat de mulţi olteni, dar şi hulit poate de tot atâţia, Nicolae Ceauşescu reprezintă singurul şef de stat originar de pe meleagurile judeţului Olt şi personalitatea care a marcat perioada comunistă în România. Dacă ar fi trăit, liderul originar din Scorniceşti ar fi împlinit astăzi 103 ani.
Nicolae Ceauşescu s-a născut în satul Scorniceşti, judeţul Olt, la 26 ianuarie 1918, într-o familie de ţărani cu 10 copii. Tatăl său, Andruţă, avea trei hectare de pământ, câteva oi şi mai cârpea finanţele familiei din croitorie.
Nicolae a făcut patru clase la şcoala din sat. Învăţătorul preda într-o sală cursuri simultane, pentru elevii mai multor clase. Micul Ceauşescu nu a avut cărţi şi adesea mergea la şcoală desculţ. La vârsta de 11 ani, după absolvirea şcolii primare, Ceauşescu pleacă la Bucureşti, unde se angajează ca ucenic de cizmar.
În 1932 devine membru al Partidului Comunist din România, formaţiune politică aflată în ilegalitate la acea vreme. Este arestat pentru prima oară în 1933 pentru agitaţie comunistă în timpul unei greve. În 1934 urmează încă trei arestări - pentru colectare de semnături în sprijinul eliberării unor muncitori feroviari acuzaţi de activitate comunistă şi pentru alte acţiuni similare. După eliberarea din detenţie, Ceauşescu dispare pentru o vreme în „subteran”, dar în 1936 este din nou arestat, de data aceasta fiind condamnat la doi ani de închisoare şi încarcerat la Închisoarea Doftana.
O declaraţie scrisă de mână, în ianuarie 1936, la jandarmerie, este elocventă pentru analfabetismul lui Ceauşescu: ,,după ce neam despărţit, mam mai plimbat puţin pînă pela 12 noaptea cînd mam dus în gară şi am dormit”.
Stilul de vorbire bâlbâit al lui Nicolae Ceauşescu a fost cauzat de o bătaie administrată de colegii săi de detenţie. Ceauşescu a fost arestat şi condamnat din nou în 1940, iar în 1943 a fost transferat la închisoarea de la Târgu Jiu, unde a împărţit celula de detenţie cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, în scurt timp devenind protejatul acestuia. Există zvonuri şi speculaţii că între cei doi viitori şefi de stat ar fi existat şi o relaţii de homosexualitate.
La trei zile de la moartea lui Gheorghiu-Dej, în martie 1965, Ceauşescu preia funcţia de secretar general al Partidului Muncitoresc Român.
La începutul carierei sale ca şef al statului, Ceauşescu s-a bucurat de o oarecare popularitate, adoptând un discurs politic independent faţă de Uniunea Sovietică. Prin refuzul său de a permite armatei române să ia parte la invazia Cehoslovaciei alături de trupe ale ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia şi o atitudine de condamnare publică activă a acestui act, Ceauşescu reuşeşte pentru o vreme să atragă atât simpatia compatrioţilor săi, cât şi pe cea a lumii occidentale.
În ciuda discursului independent în relaţiile politice internaţionale, introdus încă de Gheorghiu Dej, Ceauşescu se opune cu încăpăţânare introducerii oricăror reforme liberale pe plan intern. În anii ’80, după venirea lui Mihail Gorbaciov la conducerea Uniunii Sovietice, opoziţia lui Ceauşescu faţă de linia sovietică este dictată în principal de rezistenţa lui faţă de destalinizare. Securitatea continuă să îşi menţină controlul draconic asupra mediilor de informare şi înăbuşă în faşă orice tentativă de liberă exprimare şi opoziţie internă.
Evenimentele sângeroase de la Timişoara şi Bucureşti, din decembrie 1989, au culminat cu căderea lui Ceauşescu şi a regimului comunist. La 18 decembrie 1989, Ceauşescu pleacă într-o vizită oficială în Iran, lăsându-i soţiei sale, Elena, şi altor colaboratori apropiaţi, misiunea de a înăbuşi revolta de la Timişoara. Revolta continuă să ia amploare.
După revenirea sa în ţară, la 20 decembrie 1989, Ceauşescu ţine o cuvântare televizată dintr-un studio de televiziune amenajat în incinta clădirii CC al PCR, în care califică evenimentele de la Timişoara drept o încercare din afară de imixtiune în afacerile interne şi de subminare a suveranităţii României.
O „adunare populară” în sprijinul regimului este organizată pentru ziua următoare, 21 decembrie, în faţa sediului CC al PCR, într-un loc care, în urma evenimentelor acelei zile, poartă azi numele de Piaţa Revoluţiei. Demonstraţia degenerează în mişcare de răsturnare a regimului.
Până în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, protestele se răspândiseră deja în toate marile oraşe ale României. Ceauşescu mai face o încercare disperată de a se adresa mulţimii adunate în faţa sediului CC, dar fără succes. Protestatarii forţează uşile şi pătrund în sediul CC, iar soţilor Ceauşescu nu le rămâne decât opţiunea de a fugi cu un elicopter care îi aştepta pe acoperişul clădirii CC.
La 22 decembrie 1989, printr-un decret al CFSN semnat de Ion Iliescu, a fost constituit Tribunalul Militar Excepţional. La 25 decembrie 1989, soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost judecaţi în cadrul unui proces sumar de acest tribunal, condamnaţi la moarte şi executaţi la câteva minute după pronunţarea sentinţei.
