Acțiuni de amploare ale polițiștilor olteni în weekend. Sute de sancțiuni aplicate și dosare penale întocmite. De asemenea, 55 de şoferi au rămas fără permise de conducere.
În acest weekend, polițiștii din județul Olt au desfășurat o serie de acțiuni specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.
Acțiunile s-au concentrat pe prevenirea faptelor de violență și depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele rutiere, cu un accent deosebit pe cei care se urcă la volan sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, precum și pe cei care depășesc limita legală de viteză.
În această perioadă, polițiștii au intervenit la 113 solicitări, dintre care 90 au fost semnalate prin apeluri la 112. În urma acțiunilor desfășurate, au fost aplicate 481 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora ridicându-se la aproximativ 190.000 de lei.
De asemenea, în urma neregulilor constatate în trafic, oamenii legii au reținut 55 de permise de conducere:
Totodată, 24 de certificate de înmatriculare au fost
reținute, în special pentru defecțiuni tehnice ale autovehiculelor sau
neîndeplinirea obligațiilor legale de către conducători. Polițiștii au
constatat și 12 infracțiuni la regimul rutier.
Un alt incident s-a petrecut pe 5 aprilie, în jurul orei 22:25, când polițiștii Secției Rurale nr. 4 Coteana au oprit în trafic un bărbat de 38 de ani din București. Conducătorul auto emana halenă alcoolică, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar cercetările continuă în acest caz.