A fost emisă autorizaţia de construire a Sălii polivalente din Slatina

Primarul Emil Moţ a anunţat că a emis autorizaţia de construire a Sălii polivalente din Slatina, investiţie derulată prin Compania Naţională de Investiţii (CNI).


Emil Moţ a decclarat că urmează scoterea la licitaţie a execuţiei proiectului şi desemnarea unei firme care să execute lucrarea.


  • Foto A fost emisă autorizaţia de construire a Sălii polivalente din Slatina


„Astăzi am emis Autorizația de Construire pentru execuția lucrărilor la Sala de sport multifuncțională cu 3000 de locuri, un obiectiv de investiție major pentru municipiul nostru.

Toate etapele de avizare necesare din cadrul comisiilor Companiei Naționale de Investiții și Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației au fost finalizate, inclusiv emiterea Hotărârii de Guvern din data de 22 februarie 2024.

Proiectantul desemnat de Compania Națională de Investiții va depune proiectul tehnic pentru avizare, urmând apoi scoaterea la licitație pentru desemnarea constructorului.

Această sală de sport va aduce multiple beneficii municipiului nostru, facilitând organizarea de evenimente sportive și culturale de amploare.

În cel mai scurt timp, vom avea un nou șantier pentru acest proiect ambițios.

Așteptăm cu nerăbdare să vedem acest obiectiv realizat și să oferim locuitorilor noștri o infrastructură de top.

Mulțumim tuturor celor implicați în acest proces!”, a transmis Emil Moţ.

Context

Obiectivul „Sală de Sport Mulțifuncțională cu 3.000 de locuri – structură preluată”, proiect realizat prin Compania Națională de Investiții „CNI” SA., a fost proiectat în anul 2010, pentru o capacitate de trei mii de locuri. În anul 2011, autoritatea locală a atribuit contractul de lucrări, în vederea realizării Sălii, sub titulatura de „Sală Polivalentă”, iar la sfârșitul lui 2011, lucrările au fost sistate din lipsă de fonduri. În acel moment erau executate numai lucrări aferente infrastructurii (rezistență și instalație). Autoritatea locală a solicitat CNI introducerea în programul „săli de sport”, conform legislației în vigoare.

Ulterior, în 2014, Consiliul Local Slatina a aprobat predarea construcției și a terenului aferent către CNI, pe durata realizării investiției. Construcția are o desfășurare, într-un corp principal, cu o arie de 11.489,62 mp.

Compania Națională de Investiții a recepționat și administrat o bună perioadă de timp șantierul proiectului, prin susținerea finanțării de la bugetul de stat.

Antreprenorul desemnat de către CNI a intrat în faliment, iar investiţia a fost din nou blocată.