Accident la Vlădila. Două persoane transportate la spital

Accident pe Drumul Național 54, în localitatea Vlădila. În eveniment au fost implicate o autoutilitară şi un autoturism. În urma impactului, şoferii au fost răniţi.

Potrivit IPJ Olt, din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din localitatea Corabia, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 48 ani, din localitatea Giuvărăști.

În urma evenimentului rutier, ambii conducători auto au fost transportați la Spitalul municipal Caracal în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

„Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, transmite IPJ Olt.