În timp ce mijlocaşul central Victor Rada şi atacantul Patrian Trifu au anunţat deja că vor evolua în sezonul următor la nou-promovata Minerul Motru, alţi jucători sunt puternic afectaţi de ce se întâmplă cu divizionara C din judeţ. Mulţi jucători se plâng că autorităţile locale şi cele patru persoane, Gheorghe Anghel, preşedinte al Consiliului Director de la FC Caracal, Stelian Veselin, vicepreşedinte, Cristian Georgescu şi Octavian Florea - membri, care apar în actele înregistrate la Judecătoria Caracal în octombrie 2011, nu i-au anunţat nimic despre soarta echipei şi îi pasează de la unii la alţii, fără să-i informeze despre situaţia reală.
Fundaşul central Adelin David mai are doi ani contract cu FC Caracal, iar jucătorul nu îşi poate continua cariera fără acte.
„De luni mă pregătesc cu FC Podari, dar nu am semnat nimic, aştept să văd ce se mai întâmplă. Eu mai am doi ani contract cu FC Caracal şi vreau să-mi clarific situaţia. Domnul Stelian Veselin mi-a spus să-l sun zilele acestea, dar nu mi-a mai răspuns la telefon, pentru că trebuia să-mi dea actele. Nu ne-au anunţat nimic concret şi ne pasează de la unii la alţii. Cei de la primărie ne spun să mergem la Veselin, iar el ne trimite înapoi la primar. Cei de la Podari m-au chemat la probe, însă eu vin de la o echipă care a terminat pe locul al doilea în clasamentul Seriei a III-a”, a spus jucătorul de la FC Caracal, Adelin David.