Agenţia pentru Protecţia Mediului: Operatorii economici au obligația transmiterii la APM Olt a raportărilor solicitate conform prevederilor autorizaţiei de mediu sau autorizației integrate de mediu

Agenția pentru  Protecția Mediului Olt anunţă că toţi operatorii economici din județ care deţin autorizaţii de mediu sau autorizații integrate de mediu pentru activităţile desfăşurate pe raza judeţului Olt și care solicită viza anuală au obligaţia de a transmite la APM Olt buletinele de analiză sau rapoartele de încercare privind monitorizarea emisiilor atmosferice, calitatea apelor uzate industriale, nivelul de zgomot ambiental cât şi raportările privind gestiunea deşeurilor generate şi valorificate, la termenele stabilite prin autorizaţii (lunar, trimestrial, semestrial sau anual, după caz). 


De asemenea toți operatorii economici ale căror activități desfășurate pe raza județului Olt, intră sub incidența Directivei Uniunii Europene 2010/75/UE privind emisiile industriale (IED) transpusă prin Legea nr 278/ 2013 și modificată de OUG nr. 101/2017 și dețin autorizații integrate de mediu, au obligația de a transmite până la sfârșitul primului trimestru al anului în curs, rapoartele anuale de mediu pentru anul anterior. 

„Aceste raportări (rapoarte de încercare, buletine de analiză, raportări privind gestionarea deșeurilor ) sunt obligatoriu a fi transmise la APM Olt în termenul stabilit prin autorizațiile de mediu/ autorizațiile integrate de mediu, întrucât pentru obținerea vizei anuale a autorizației de mediu/ autorizației integrate de mediu este necesară prezentarea numărului de înregistrare și data la care s-au depus la APM Olt rapoartele solicitate prin actele de reglementare. 

Scopul vizei anuale a autorizației de mediu/ autorizației integrate de mediu este acela de a confirma faptul că titularul de activitate desfășoară activitatea în aceleași condiții pentru care a fost emisă autorizația de mediu/ autorizația integrată de mediu și că nu au intervenit modificări care să afecteze condițiile stabilite prin actele de reglementare, având în vedere prevederile Ordinului MMAP nr. 1150/2020, privind aprobarea Procedurii de aplicare a vizei anuale a autorizației de mediu și autorizației integrate de mediu”, se arată într-un comunicat de presă al APM Olt. 

Termenul în care titularul activității solicită aplicarea vizei anuale a autorizației de mediu și/ sau autorizației integrate de mediu este de maximum 90 de zile și de minimum 60 de zile înainte de ziua și luna corespunzătoare zilei și lunii în care a fost emisă autorizația pe care acesta o deține. În cazul în care autorizația pe care acesta o deține a fost revizuită, termenul de 60 de zile se va calcula în funcție de ziua și luna în care a fost emisă autorizația inițială.

Operatorii economici autorizaţi din punct de vedere al protecţiei mediului pentru desfăşurarea activităţilor pe raza judeţului Olt au obligaţia de a respecta prevederile autorizaţiilor/autorizațiilor integrate de mediu emise de APM Olt și de a asigura evidenţa rezultatelor şi raportarea la autorităţile competente pentru protecţia mediului a rezultatelor automonitorizării emisiilor poluante. 

„Încălcarea obligației persoanelor fizice de a funcţiona cu respectarea prevederilor autorizaţiei de mediu şi a persoanelor juridice de a funcţiona cu respectarea prevederilor autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu pentru activităţile care fac obiectul procedurilor de reglementare din punctul de vedere al protecţiei mediului, constituie contravenție şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, şi de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice, conform art. 96, alin (3), pct.1 din OUG nr. 195 / 2005 privind protecția mediului (cu modificările și completările ulterioare)”, mai artă APM Olt.