Alegeri pentru primari, la Iancu Jianu şi Mihăeşti

Oltenii din două localităţi ale judeţului Olt vor fi chemaţi din nou la urne să-şi aleagă primarul, de data aceasta în aceeaşi zi cu desfăşurarea primului tur al prezidenţialelor, în data de 4 mai. Este vorba despre localităţile Iancu Jianu şi Mihăeşti.


Hotărârea Guvernului care stabileşte ziua de 4 mai ca dată pentru organizarea alegerilor locale parţiale pentru preşedintele Consiliului Judeţean Bihor şi pentru primari din 17 localităţi a fost publicată joi seara în Monitorul Oficial. Hotărârea intră în vigoare la data de 30 martie.

Potrivit actului normativ adoptat de Executiv, localităţile în care vor avea loc alegeri locale parţiale pentru primari sunt: comuna Căbeşti (Bihor), comuna Rieni (Bihor), comuna Avrămeni (Botoşani), comuna Coşula (Botoşani), oraşul Oţelu Roşu (Caraş-Severin), comuna Lăpuşnicel (Caraş-Severin), comuna Valea Ierii (Cluj), comuna Limanu (Constanţa) comuna Gura Ocniţei (Dâmboviţa), comuna Buturugeni (Giurgiu), comuna Heleşteni (Iaşi), oraşul Ulmeni (Maramureş), comuna Iancu Jianu (Olt), comuna Mihăeşti (Olt), oraşul Buşteni (Prahova), municipiul Zalău (Sălaj), comuna Drăgăneşti-Vlaşca (Teleorman)

La Iancu Jianu, alegerile au loc în contextul în care primarul ales al localităţii Paulică Munteanu (PSD) a încetat din viaţă, în data de 4 septembrie 2024. Edilul se afla internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. El urma să împlinească 62 de ani.

Munteanu se lupta de mai mulţi ani cu o boală cruntă.

  • Primarul din Mihăeşti a demisionat

Dincă Tomescu (PNL), primarul ales al comunei Mihăeşti, este fostul secretar general al localiăţii şi a demisionat la scurtă vreme după ce a fost ales în funcţie. Totul s-a întâmplat pentru ca fostul edil, penelistul Constantin Dobriţa, să revină pe funcţia de primar.

În 2021, Dobriţa a pierdut definitiv procesul în care contesta raportul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), care l-a găsit incompatibil.

ANI a transmis că edilul a fost şi primar şi comerciant în cadrul unui PFA. Dobriţa a contestat raportul şi a pierdut procesul, succesiv, întâi la Curtea de Apel Craiova şi, zilele trecute, şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Potrivit ANI, în perioada 18 iunie 2012 – 21 februarie 2014, Dobriţa a deținut și a exercitat funcția de primar și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul „Dobrița N. Constantin Persoană Fizică Autorizată”, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.

După ce a fost demis prin ordin de prefect, Constantin Dobriţa a avut interdicţia de a ocupa o funcţie publică timp de trei ani.

Interdicţia nu a expirat la timp pentru ca Dobriţa să poată participa la alegerile din 9 iunie 2024, astfel că a apelat la strategia participării la alegeri prin proxi. Secretarul comunei Dincă Tomescu a fost pus să candideze, iar imediat a vacantat postul, la timp pentru a se organiza alegeri locale parţiale pentru funcţia de primar.