Despre viaţa lui Alexe Nicolau nu se ştiu prea multe, informaţiile referitoare la locul unde s-a născut, unde şi-a petrecut anii de şcoală sau la familia acestuia pierzându-se în negura timpului, cu toate că este unul dintre marii filantropi slătineni. Din „Istoria oraşului Slatina”, cartea publicată de George Poboran în 1908, aflăm doar că „Alexe Nicolau, zis Alexe de la Brebeni, este născut pe la anul 1830, încetează din viaţă la 1896 şi se înmormântează la moşia sa Radomireşti din Olt”. Câteva date despre omul Alexe Nicolau se mai pot culege şi din testamentul său, redactat în noiembrie 1895, de unde înţelegem că filantropul a fost căsătorit şi a dus o viaţă prosperă, fiind proprietarul Hotelului Regal din Slatina.
Averea, lăsată „celor în mijlocul cărora am trăit”
„Adus în ţară de către Răducan Simonide, cumpără moşiile Crăciuneii şi Zănoaga în Olt şi un loc în Slatina pe strada Bucureşti, pe care a clădit Hotelul Regal”, notează George Poboran în cartea sa. Ajuns la aproape şapte decenii de viaţă, Alexe Nicolau moare în 1896, lăsându-şi avuţia oraşului Slatina, „ca semn de afecţiune pentru conorăşenii mei, în mijlocul cărora am trăit aproape întreaga mea viaţă”, după cum spune filantropul în testamentul scris în 1895.
Documentul este redat în „Istoria oraşului Slatina”: „După moartea soţiei mele, Hotelul Regal va trece în plină proprietate a Primării oraşului Slatina. Din venitul acestui hotel, primăria este obligată a întreţine buna stare a oraşului, alimentându-l cu apă suficientă precum şi cu lumină. Hotelul Regal va rămâne în plină proprietate a oraşului cu tot mobilierul aflat într’ânsul în starea în care se va afla la moartea soţii mele”.
Lemne pentru săraci, pe timp de iarnă
Pe lângă întreţinerea oraşului, Alexe Nicolau i-a impus primăriei să aibă grijă de familiile nevoiaşe.
„În timpul iernei, înaintea sărbătorilor Crăciunului, să împartă zece stânjeni lemne la săracii din oraşul Slatina. Acest testament fiind făcut din libera mea voinţă, declar că mă găsesc în toată întregimea facultăţilor mele mintale şi fiind scris astăzi, 29 noiembrie 1895 de domnul Ştefan Dumitrescu, în care am avut toată încrederea, îl declar ca testamentul meu, conţinând dispoziţiunile ultimei mele voinţe”, explică filantropul oltean.
Strada Bucureşti, cea mai veche arteră a oraşului
La începutul secolului XX, conturul Slatinei, cu centru şi mahalale, urma traiectoria unui pentagon, ale cărui laturi erau: „Pârliţii, Brebenii, monastirea Clocociov, cazarma din dealul Caloianca şi unirea gârlii Valea Muierii cu Oltul. În acest perimetru se disting următoarele cartiere: centrul oraşului, Obrocarii, Caloianca, Sopotul, Drumul Gării, Clocociovul, Dealul Viilor, însumând aproximativ 42 de străzi. Centrul oraşului are forma unui triunghi cu vârful spre răsărit, baza spre vest, pe măgura Grădişte, latura de sud este delimitată de dealul Caloianca, iar cea de nord de dealul Sopot”, aflăm din „Slatina amintirilor”, o invitaţie la o călătorie sentimentală pe câteva din străzile slătinene de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, realizată de specialiştii Muzeului Judeţean Olt.
Strada Bucureşti, cea mai veche arteră slătineană, după cum se precizează într-un anuar al localităţii din 1924, pornea de la podul Olt şi străbătea oraşul de la est la vest. Se numea astfel deoarece în vechime, „când nu erau drumuri de fer şi se călătorea cu birji", acesta era drumul sau şoseaua care mergea la Bucureşti. Avea o lungime de 965 de metri şi cuprindea 132 de case. Slatina era un punct de vamă important, drept dovadă aici se construieşte, între anii 1888 şi 1891, primul pod de fier peste un râu intern românesc. În perioada interbelică, porţiunea din strada Bucureşti de la Grădina publică până la Palatul Comunal va primi numele lui Constantin Dissescu, personalitate de marcă a României sfârşitului de secol XIX şi început de secol XX: profesor, jurist, creatorul disciplinei „Drept constituţional şi administrativ român” şi diplomat, născut la Slatina în 1857. Ulterior, strada primea numele lui Mihai Eminescu, denumire pe care o păstrează şi astăzi.
Grand Hotel Regal, între ieri şi azi
Contextul socio-economic şi poziţia favorabilă a Hotelului Regal, construit pe strada Bucureşti la mijlocul secolului XIX, l-au ajutat foarte mult pe Alexe Nicolau. Aici se cazau numeroase persoane care tranzitau oraşul, astfel încât timp de aproape un secol, Grand Hotel Regal a fost una dintre cele mai prospere afaceri din Slatina. Drept mulţumire pentru cadoul făcut, urmaşii au lăsat clădirea de izbelişte. Cât despre Alexe Nicolau, acesta „a primit” o stradă, în apropierea parcului Eugen Ionescu, drept apreciere pentru gestul făcut în urmă cu mai bine de un secol.
