Schimbare importantă în conducerea Alro Slatina, cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est. Marin Cilianu este noul director general, care îl succede pe Gheorghe Dobra.
În cadrul şedinţei Consiliului de Administrație, de astăzi, 26 septembrie, Marin Cilianu a fost numit în funcţia de director, pentru un mandat până la 31 iulie 2027. Gheorghe Dobra va face, în continuare, parte din Consiliului de Administrație al Companiei, contribuind la direcţia strategică a Alro.
„Îi transmitem cele mai profunde mulțumiri lui Gheorghe DOBRA pentru conducerea vizionară a companiei și pentru angajamentul său. Contribuția sa a fost esențială pentru a face din ALRO un lider global în sectorul aluminiului. Așteptăm cu nerăbdare să beneficiem, în continuare, de cunoștințele sale și de îndrumarea sa, în calitate de membru al Consiliul de Administrație. De asemenea, suntem entuziasmați să ne continuăm dezvoltarea strategică cu sprijinul lui Marin Cilianu, care și-a dovedit capacitățile profesionale în cei 12 ani în care a lucrat ca director operațional al diviziei de Aluminiu Primar Alro și în 30 de ani în cadrul companiei”, a declarat Marian Năstase, Președintele Consiliului de Administrație al Alro.
O moștenire excepțională: Gheorghe Dobra
De când s-a alăturat Companiei, în 1984, Gheorghe Dobra, 65 de ani, a trecut, împreună cu Alro printr-o eră de transformare profundă și de creștere. Numit director general în 1993, el a avut un rol esențial în asigurarea dezvoltării Companiei, crescând, în același timp, performanța economică și financiară a ALRO. Sub conducerea sa, Compania a realizat numeroase îmbunătățiri tehnice și tehnologice, poziționând-o în topul industriei aluminiului la nivel global. Mandatul său este marcat de câteva etape importante, susținute de investițiile de 900 de milioane USD realizate în ultimii 20 de ani, de la creșterea producției de aluminiu cu valoare adăugată mare și foarte mare, până la îmbunătățirea semnificativă a eficienței energetice și reducerea amprentei de mediu. Gheorghe Dobra a jucat un rol esențial în asigurarea acreditării Companiei ca furnizor pentru sectoarele aeronaval și auto și în consolidarea locului Alro pe piața internațională a aluminiului.
Noul director general: Marin Cilianu
Marin Cilianu, 59 de ani, un pilon pentru viitorul Alro, ocupă în prezent funcția de Director de Operațiuni - Aluminiu Primar. Cu o carieră începută în 1994 la Alro, Marin Cilianu este excelent pregătit pentru a prelua rolul de Director General. Pe parcursul activității sale, a deținut poziții cheie, contribuind semnificativ la dezvoltarea companiei prin modernizarea proceselor de producție, coordonarea proiectelor pentru ca Alro să devină furnizor al industriei aerospațiale și gestionarea activităților de investiții, precum și organizarea operațiunilor pentru subsidiarele companiei în România și peste hotare.
Marin Cilianu este absolvent al Facultății de Știința Materialelor de la Universitatea Politehnica din București și deține un doctorat obținut în 2004 cu teza „Fenomene magneto hidrodinamice în electroliți topiți industrial”. De asemenea, a obținut un Executive MBA de la ASSEBUS & Washington University. Marin Cilianu este coautor al mai multor brevete și a prezentat lucrări la conferințe naționale și internaționale. În plus, este membru neexecutiv al Consiliului de Administrație al Alum Tulcea.
Grupul ALRO
Companiile care fac parte din Grupul ALRO sunt: ALRO S.A. - producătorul de aluminiu, Alum S.A. - producătorul de alumină, Vimetco Extrusion S.R.L. – producător de aluminiu extrudat, Conef S.A. – societate de tip holding și de management, Vimetco Trading – vânzări de aluminiu si CCGT- Power Isalnita - asociat.
ALRO
ALRO este o subsidiară a Vimetco PLC (Republica Cipru), un producător global de aluminiu primar și prelucrat integrat vertical. Structura acționarilor ALRO este: Vimetco PLC (54,19%), Pavăl Holding (23,21%), Fondul Proprietatea (10,21%) și alții (12,39%).
În funcție de capacitate, ALRO este unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați vertical din Europa, având o capacitate de producție instalată de 265.000 tpa de aluminiu electrolitic, o capacitate de reciclare deseuri aluminiu de 100.000 tpa, rezultând o producție de metal lichid reciclat de 94.000 tpa. Capacitatea Turnătoriei de aluminiu este de 309.600 tpa precum și facilități de procesare de 140.000 tpa, în aluminiu laminat la cald și la rece și divizia de extruziune.
Principalele piețe de desfacere pentru produsele ALRO sunt Uniunea Europeană, dar Compania are exporturi și în SUA și Asia. Combinatul este certificat cu ISO 9001 pentru managementul calității și are certificatele NADCAP și EN 9100 pentru unitățile de producție pentru industria aerospațială, produsele sale respectând standardele de calitate pentru aluminiul primar ale Bursei de Metale din Londra (London Metal Exchange – LME), cât și standardele internaționale pentru produsele laminate plate.
Începând cu anul 2020, ALRO și Vimetco Extrusion sunt membre ale ASI (Aluminium Stewardship Initiative), o asociație internațională care contribuie la îmbunătățirea durabilității în sectorul global al aluminiului. În 2023, ALRO si Vimetco Extrusion a obținut prima certificare ASI Performance Standard V3 (Versiunea a 3-a) din Europa.