Alro a semnat un contract cu Ministerul Economiei pentru achiziția de utilaje, cofinanțat de UE prin POS CCE, având o valoare de 43,6 milioane lei, din care 17,1 milioane lei sunt fonduri nerambursabile. Proiectul, implementat în Slatina pe o durată de 32 de luni, vizează modernizarea producției de aluminiu.
Producătorul de aluminiu Alro (ALR) a încheiat marți cu Ministerul Economiei, autoritate de management pentru Programul Operațional Sectorial „Creşterea Competitivității Economice” (POS CCE), un contract pentru achiziția de utilaje, confinanțat de UE, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, potrivit Mediafax.
Proiectul, care vizează consolidarea și modernizarea sectorului productiv prin achiziționarea de utilaje de finisare table și benzi din aluminiu și aliaje, are o valoare totală de 43,6 milioane lei, din care asistența financiară nerambursabilă este de 17,1 milioane lei, se arată într-un raport al Alro remis BVB.
Contractul are o durată de 32 de luni și va fi implementat în Slatina.
Ministerul Economiei, Comerţului și Mediului de Afaceri (MECMA) a anunţat la sfârşitul anului trecut că peste 40 de companii din mai multe sectoare economice, printre care şi Alro, vor primi finanțare nerambursabilă în valoare totală de 515,3 milioane de lei (120,4 milioane de euro) pentru proiecte de investiții, prin POS CCE.
Compania Alro, listată la Bursa de Valori București, este controlată de grupul Vimetco, înregistrat în Olanda, care deține 84,1% din acțiuni Alro, alt acţionar important fiind Fondul Proprietatea, cu o participație de 10,05%.
- Alro, pe creştere în 2024
Grupul Alro a înregistrat o cifră de afaceri de 3,4 miliarde lei, mai mare cu 20% în 2024, față de 2023.
Potrivit unui comunicat, Grupul Alro a atins un EBITDA pozitiv de 369 milioane lei, în 2024, comparativ cu un EBITDA negativ de 164 milioane lei în 2023. Grupul a înregistrat un profit net consolidat de 5,7 milioane lei în 2024, comparativ cu o pierdere netă de 561,7 milioane lei, în 2023.
„Rezultatele financiare pentru anul 2024 sunt efectul direct al viziunii noastre clare pe termen lung, concentrată pe investiții strategice care au dus la extinderea portofoliului de produse, cu accent pe cerințele clienților. Acest lucru, împreună cu inițiativele stricte de control al costurilor, au contribuit la îmbunătățirea performanței noastre”, a declarat Marian Năstase, președintele Consiliului de Administrație al Alro.