Amenda aplicată de poliţist nu mai vine acasă, dacă momentul sancţionării este filmat

Dacă refuzi să semnezi procesul-verbal, atunci când eşti amendat de Poliţie, iar refuzul este înregistrat audio-video, amenda nu-ţi va mai fi comunicată la domiciliu.


Potrivit poliţiştilor, în contextul intrării în vigoare a O.U.G nr. 84/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul creşterii siguranței, polițiștii rutieri, în cadrul acţiunilor, desfășoară şi activităţi de informare a conducătorilor de vehicule  cu privire la noile prevederi legale ce vizează procedura comunicării procesului-verbal de constatare şi sancționare a contravenției.

Procedura comunicării procesului-verbal atunci când contravenientul, deşi prezent la încheierea procesului-verbal, refuză primirea acestuia: dacă refuzul primirii procesului-verbal este înregistrat audio-video de către polițist, cu un mijloc tehnic din dotare, acest aspect fiind menționat în cuprinsul documentului de constatare, se consideră că procedura comunicării procesului-verbal a fost îndeplinită pe loc.

Prin urmare, unitatea din care face parte agentul constatator nu mai este obligată să comunice la domiciliul contravenientului un exemplar al acestuia. 

„Pentru a obține o copie, demersurile vor fi întreprinse de către contravenient, care va trebui să solicite ulterior emiterea acesteia unității din care face parte agentul constatator”, transmit poliţiştii.