Subprefectul de Olt Ana Maria Ciauşu spune că, în prezent, forţele de dreapta din judeţ şi din Slatina sunt reprezentate de alianţa formată în jurul USR.
Ana Maria Ciauşu a declarat, în emisiunea „Reporter 24”, că USR a făcut o mişcare foarte bună prin primirea în organizaţie a Elenei Iotu, fost preşedinte al organizaţiei de femei a PNL Slatina.
„Dacă dreapta unită înseamnă USR, PMP şi Forţa Dreptei, ceea ce mi s-a părut notabil în ultima perioadă, pentru partea aceasta dreaptă, este faptul că USR a făcut o mişcare foarte bună şi au primit-o în organizaţie pe Elena Iotu. O cunosc pe Elena destul de bine, am lucrat zic eu foarte bine cu ea, în puţinul timp în care a fost membru PNL. Este o femeie frumoasă, o femeie ambiţioasă, o femeie hotărâtă şi foarte curajoasă. Dacă dreapta unită, cele trei formaţiuni, ar fi la fel de curajoasă ca Elena, ar pune-o candidat la primăria municipiului reşedinţă de judeţ. Ea ar aduce un plus de echilibru pe scena politică şi în bătălia care se prefigurează a nu fi una civilizată”, a declarat ea.
Ana Maria Ciauşu a ocupat funcţia de secretar general al PNL Olt timp de 10 ani.
Fostă preşedintă a organizaţiei de femei a PNL Slatina, Elena Iotu, s-a înscris în USR, săptămâna trecută.
Elena Iotu a declarat că proiectul USR Slatina a convins-o să revină în politică.Elena Iotu este antreprenor, slătineancă implicată civic și mamă.
Ea s-a alaturat echipei USR într-un moment în care organizația municipală își conturează echipa pentru Primăria Slatinei.