Artistă din Slatina, ameninţată de cântăreţul Gheboasă

Jo, artista originară din Slatina, a dezvăluit recent că a fost amenințată de Gheboasă după un concert susținut la Târgoviște, orașul natal al acestuia. 


  • „Mi-a dat mesaje, m-a amenințat"

Incidentul a fost relatat chiar de ea în cadrul podcastului „Un podcast mișto by Bursucu”, unde a explicat cum o simplă întrebare adresată publicului a dus la o reacție neașteptată din partea colegului de breaslă.  

Totul a pornit în momentul în care Jo, aflată pe scenă, a întrebat spectatorii „Cine este Gheboasă?”, după ce aceștia au început să îi strige numele. Artista a menționat că nu a fost vorba despre nicio provocare sau ironie, ci doar despre o simplă curiozitate, însă rapperul nu a interpretat gestul în aceeași manieră.  


  • Foto Artistă din Slatina, ameninţată de cântăreţul Gheboasă


„Mi-a dat mesaje, m-a amenințat că lasă, că ne întâlnim noi, că facem, că dregem. De la ce, mă? Că am întrebat cine ești?”, a povestit Jo, potrivit utv.ro

Ea a explicat că evenimentul la care cânta era unul oficial, organizat pentru profesori și elevi, în timp ce Gheboasă urma să susțină un show seara, într-un club, în cadrul aceluiași bal.  

Cântăreața a fost surprinsă de reacția acestuia și a subliniat că nu înțelege motivul supărării sale. 

„Nu era mișto, pur și simplu am întrebat cine e”, a spus Jo, adăugând că nu a avut nicio intenție de a-l ironiza pe artist.  

Incidentul a stârnit reacții diverse în mediul online, fanii celor doi artiști exprimându-și părerile despre situație. Jo rămâne însă concentrată pe cariera sa muzicală și preferă să nu lase acest episod să îi afecteze parcursul artistic.