Ateliere de confecţionat mărţişoare, la Muzeul Judeţean Olt

Muzeul Judeţean Olt continuă seria atelierelor de creaţie şi în acest an. În perioada următoare, vor fi organizate ateliere de confecţionat mărţişoare şi de pictură cu motive de primăvară. 


După succesul avut în luna decembrie, cu atelierele specifice perioadei Sărbătorilor de Iarnă, reprezentanţii Muzeului Judeţean Olt vin cu noi activităţi pentru copii. 

„Însuflețiți de interesul arătat activităților desfășurate la Muzeul Județean Olt, considerăm că suntem pe deplin motivați și determinați pentru a ieși în întâmpinarea dumneavoastră cu noi oferte pentru acest an. Astfel, pe lângă programul de vizitare a expozițiilor permanente și temporare din incinta muzeului și alte activități informativ-educative, în perioada următoare vă propunem ateliere de confecționat mărțișoare/felicitări şi de pictură cu motive de primăvară”, spune directorul Muzeului Judeţean Olt, George Smarandache.

Ateliere de confecționat mărțișoare/ felicitări

Perioada: 5 - 16.02.2024 și 26.02.2024 - 7.03.2024, în zilele de luni și miercuri, între orele 9.00 - 10.00 și 10.30 - 11.30.

Ateliere de pictură cu motive de primăvară

Perioada: 5 - 16.02.2024 și 26.02.2024 - 07.03.2024, în zilele de marți și joi, între orele 11.00 - 12.00. 

Prețul de participare la ateliere este de 5 lei/participant. Copiii, elevi din unitățile instituționalizate, respectiv, din cadrul D.G.A.S.P.C. Olt, precum și cei cu dizabilități, vor beneficia de participare gratuită.

„Pentru o bună desfășurare a atelierelor menționate, vă rugăm să vă adresați doamnei dr. Iohana Brătoi, la nr de telefon: 0747 427 513, în vederea solicitării de informații și în vederea programării”, mai spune directorului Muzeului Judeţean Olt.