Au apărut primele imagini VIDEO cu accidentul produs de medicul băut de la Spitalul Caracal

Au apărut imagini video cu accidentul produs de medicul Ştefan Bogdan Persu de la Spitalul Caracal, care băut fiind a intrat cu maşina într-un alt autoturism, care circula regulamentar, pe contrasens.


Accidentul s-a produs pe drumul naţional DN 6, în comuna Leu din judeţul Dolj, în urmă cu câteva săptămâni. Medicul mergea către Spitalul Caracal, urmând să intre la serviciu începând cu ora 8.00. Poliţiştii l-au testat cu etilotestul, rezultatul fiind 1 miligram pe litru alcool pur în aerul expirat.

Pe imaginile care au apărut acum se vede cum autoturismul condus de medic merge în zig-zag preţ de mai mulţi kilometri. Şoferul încearcă de mai multe ori să depăşească, iar când într-un final face această manevră, intră din plin în maşina care venea regulamentar din sens opus.



În urma evenimentului rutier, şoferul celuilalt autoturism, o de femeie în vârstă de 42 de ani, din municipiul Craiova, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la spital.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul femeii, iar în cazul medicului, valoarea indicată a fost de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice.

„În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul, urmând a fi dispuse măsuri legale”,  a transmis IPJ Dolj.