Un bărbat în vârstă de 41 de ani din Reșița a fost reținut de polițiști după ce a furat un autoturism din Drăgănești-Olt și l-a condus fără permis până în Alexandria, unde a fost depistat de oamenii legii.
Seara trecută, în jurul orei 19.30, polițiștii din Drăgănești-Olt au fost sesizați de un bărbat, din localitate, că i-a fost furat autoturismul din curtea locuinței sale.
Hoţul, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Reşiţa, a fost depistat în Alexandria, judeţul Teleorman.
„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiuni de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor și recuperării autoturismului.
În urma verificărilor efectuate, în jurul orei 22.00, polițiștii au depistat autoturismul în municipiul Alexandria, județul Teleorman, într-o stație de carburanți, la volanul acestuia fiind identificat un bărbat de 41 de ani, din municipiul Reșița”, transmite IPJ Olt
În plus, poliţiştii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
El a fost reţinut de oamenii legii.
„În urma probatoriului administrat, în noaptea de 19 spre 20 februarie 2025, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, pe numele bărbatului de 41 de ani a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore sub aspectul săvărșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând ca în cursul zilei să fie prezentat instanței de judecată în vederea dispunerii unei măsuri preventive”, precizează IPJ Olt.