Petre Pandrea a locuit pe strada Gării, care astăzi îi poartă numele, iar pseudonimul i se trage de la lacul Balta Gării, la care obişnuia să meargă să se joace când era copil. „Petre, iar te-ai scăldat în Pandra? Aşa o să te strig de acum încolo”, îi spunea bunica sa, potrivit unor povestiri ale fiicei lui Petre Pandrea, Nadia Marcu Pandrea, în urma unei vizite la Liceul Teoretic din Balş.
Petre Pandrea s-a născut la data de 26 iunie 1904, în Balş, dintr-o familie formată din Ion Marcu, „ţăran moşnean ştiutor de carte” şi Ana Albotă, al optulea copil din cei 12 ai familiei. În perioada 1910-1915 a studiat la „Şcoala de Băieţi”, din Balş, după care a mers la Târgovişte, la Liceul Militar „Mănăstirea Dealu”. Aici s-a făcut remarcat faţă de colegii săi prin rezultatele obţinute. Examenul de bacalaureat l-a susţinut tot la Craiova, la Liceul „Carol I”, unde s-a întors în clasa a XII-a. În anul 1926, Petre Pandrea a obţinut doctoratul în ştiinţe juridice, după ce şi-a obţinut licenţa în drept, la Facultatea Juridică, în Capitală.
Potrivit lucrării „Monografia Oraşului Balş” publicată în anul 2013 de către profesoarele Paula Bănică, Luminiţa Vasile şi Adriana Buică, „…părinţii, dar mai ales mama, Ana, se bucurau nespus că fiul lor Petre se află la studii în străinătate, fiind singurul din Balş în această situaţie”. Din lucrarea „Craiova lui Petre Pandrea”, publicată în 2008 de către scriitorul craiovean Mircea Moisa, aflăm că Pandrea a susţinut studii de doctorat şi specializare juridico-filozofică la Berlin, Heidelberg, Munchen, Paris şi Roma, după care a susţinut pledoarii în limba germană, în 1938, ca avocat, în faţa Curţii Marţiale din Viena. Ca avocat consultant a mai lucrat în Barcelona, Atena, Vidin, Vraţa, Rotterdam, Philadelphia, New York şi în numeroase oraşe din ţară. În perioada 1928-1933, Pandrea a fost ataşat al Biroului de Presă al Legaţiei regale române, la Berlin, după care a continuat să cocheteze cu presa, fiind angajat al mai multor ziare, printre care „Adevărul” şi „Dreptatea”. Ca avocat, Pandrea s-a remarcat prin salvarea de la moarte a circa o mie de persoane, pe care le-a reprezentat gratuit în instanţă. Cei mai mulţi dintre aceştia erau comunişti antifascişti.
Închis 15 ani pentru… „agitaţie”
În perioada 1940-1944, Petre Pandrea a stat în închisoare opt zile, pentru pledoarii PCR. Patru ani mai târziu, în perioada 14 aprilie 1948 - 19 aprilie 1952, a mai petrecut în lagăr patru ani, şapte luni şi cinci zile, pentru pledoariile PNŢ. Ultima şi cea mai grea condamnare, de 15 ani, a fost pentru „agitaţie” în procesele călugărilor, în care au declarat împotriva sa o stareţă, un stareţ ortodox, un poet şi un ziarist, în 1959. În timpul petrecut în închisoare, Pandrea nu a stat degeaba şi a scris. „Am fost bătut cu ciomegele ca să-mi vină mintea la cap. Prima bătaie mi s-a dat de huliganii cuzişti, fiindcă am apărat, în 1924 de bătaie pe Henri Barbusse, scriitor comunist francez”, scria Pandrea, într-un citat preluat de către Mircea Moisa.
Notiţele, puse cap la cap de Nadia Marcu Pandrea
Manuscrisele lui Petre Pandrea au ajuns, după Revoluţie, la fiica acestuia, Nadia Marcu Pandrea, care şi-a dedicat mult timp şi multă răbdare pentru a publica, în anul 2000, „adevărurile” despre care tatăl său vorbea. „Las aceste note contemporane prinse pe viu, ca pe un testimoniu pentru istoricul de la anul 2000 care se va interesa de epocă, de personagiile serioase şi de paiaţele ei. Eu am fost scriitor, diplomat, avocat şi jurnalist în Valahia Mare, zisă România, originar din Valahia Mică. (…) Va veni şi anul 2000. Abia atunci se vor socoti arhivele ca să se reconstituie etapele, atmosfera, echipierii, eroii, dracii, sfinţii, precursorii, moşii şi strămoşii. În anul 2000 voi reînvia, efemer, în scriitor de memoriale”, scria Pandrea în puşcărie. Şi aşa a fost.
Implicarea foarte serioasă a fiicei sale, Nadia Marcu Pandrea, a făcut posibilă publicarea mai multor manuscrise post-mortem ale tatălui său. Astfel, şirul lucrărilor bălşeanului a fost completat astfel: Germania hitleristă, în 1933, Psihanaliza judiciară, în 1934, Filosofie politico juridică a lui Simion Bărnuţiu, în 1935, Procedura penală, în 1939, Criminologia dialectică, în 1945, Portrete şi controverse, volumul I, în 1945, volumul II, în 1946, Pomul vieţii. Jurnal intim, în 1944 şi 1945, Brâncuşi. Amintiri şi exegeze, în 1967, Memoriile Mandarinului valah, în 2000, Reeducarea de la Aiud. Jurnal penitenciar 1961-1964, 2000, Garda de Fier. Jurnal de filosofie politică, în 2001, Helvetizarea României, tot în 2001, Crugul Mandarinului. Jurnal intim 1952-1958 şi reluat în 2002. Călugărul alb, în 2003, Memoriile mandarinului valah. Jurnal, volumul II, 1957-1958 şi 2013.
Pandrea a fost căsătorit cu Eliza Pătrăşcanu, sora lui Lucreţiu Pătrăşcanu, cu care a avut doi copii, pe Nadia Marcu Pandrea, jurnalistă şi scriitoare, şi pe Andrei Pandrea, medic şi scriitor stabilit în Franţa. În prezent, în Balş, numele acestuia a fost dat unei străzi, unui liceu, bibliotecii orăşeneşti, iar numele ansamblului folcloric al Casei de Cultură a fost inspirat dintr-o operă a sa, „Pomul Vieţii”, ca şi un festival etnofolcloric anual. Bustul acestuia a fost aşezat în faţa liceului, pe un teren care a aparţinut unei rude apropiate a acestuia.
