Bălşenii, partidă dificilă cu FC Metaloglobus

După remiza înregistrată săptămâna trecută la Vişina, FC Balş va întâlni, marţi, în cadrul etapei intermediare de la nivelul play-off-ului Ligii a III-a, FC Metaloglobus.

Partidă dificilă pentru bălşeni marţi, când vor întâlni, în deplasare, FC Metaloglobus. Antrenorul de la FC Balş, Victor Naicu, spune că adversarul pe care elevii săi îl vor întâlni în etapa intermediară este singurul din serie care şi-a manifestat intenţia să promoveze în eşalonul secund.


„Avem o deplasare dificilă pe terenul unei echipe care a declarat că vrea să promoveze. Metaloglobus a învins Juventus, sunt în această luptă pentru accederea în Liga a II-a. Cu toate acestea, noi mergem să ne jucăm şansa. Sperăm să le încurcăm socotelile formaţiilor din Bucureşti”,
a spus Naicu.

 

Din cauza terenului impracticabil, bălşenii nu au putut să-şi facă luni antrenamentul, lotul de jucători urmând ca marţi să facă deplasarea la Clinceni, locul unde FC Metaloglobus îşi desfăşoară jocurile din organizare proprie.


„Astăzi (nr. red. - luni) nu am putut să ne facem antrenamentul, o să mergem direct la meci. Terenul este impracticabil, nu putem intra pe el”, a adăugat Naicu.


Probleme de lot pentru bălşeni

Tehnicianul Victor Naicu se confruntă în continuare cu probleme de lot, iar pentru jocul cu FC Metaloglobus nu va putea conta pe serviciile a doi jucători de bază.

 

„Dragu şi Relea s-au angajat în armată şi vor pleca într-un stagiu de pregătire de trei luni. Nu voi putea conta pe ei! Bugiu acuză o contractură, l-am şi schimbat pe finalul jocului din etapa anterioară. Neacşu intră uşor în ritm. Sper să avem măcar trei schimbări la acest joc. Este şansa unora să joace”, a conchis Naicu.


Partida dintre FC Metaloglobus şi FC Balş este programată marţi de la ora 18.00, pe Stadionul Clinceni 2 Comunal.