Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost arestat preventiv după ce, în urma unui scandal izbucnit într-un bar din comuna Bobiceşti, judeţul Olt, l-a lovit pe un poliţist şi i-a deteriorat echipamentul pe care îl purta în momentul intervenţiei.
Incidentul s-a produs joi seara, potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş. Bărbatul, în timp ce se afla în incinta unui restaurant de pe raza comunei Bobiceşti, judeţul Olt, fiind în stare de ebrietate, a provocat scandal, agresându-l pe unul dintre angajaţii localului şi distrugând mai multe obiecte din interiorul localului.
Pentru aplanarea conflictului, la faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Poliţiei Oraşului Balş. Organele de poliţie l-au somat pe inculpat să înceteze, însă acesta a continuat să se manifeste agresiv, lovindu-l pe unul dintre agenţii de poliţie în zona pieptului şi opunându-se încătuşării, căzând astfel peste acesta.
Ulterior, după ce a fost încătuşat, în timp ce se afla lângă autospeciala de poliţie, inculpatul l-a lovit din nou în zona pieptului pe agentul de poliţie.
„În urma actelor de agresiune exercitate împotriva sa, agentul de poliţie a suferit leziuni traumatice pentru vindecarea cărora a necesitat un nr. de 6-7 zile de îngrijri medicale, conform constatărilor preliminare medico-legale. De asemenea, persoanei vătămate i-a fost deteriorat echipamentul pe care îl purta la momentul intervenţiei”, transmit procurorii.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi, ulterior, arestat preventiv pentru 30 de zile.