Baronul liberal Gigel Sorinel Ştirbu, vilă de lux pe malul lacului Pantelimon

Preşedintele PNL Olt, Gigel Sorinel Ştirbu i-a făcut vilă de lux în valoare de peste 100.000 euro fiului său, Alexandru, pe malul lacului Pantelimon.


O cumetrie liberală la nivel înalt răsare maiestuos pe malul lacului Pantelimon, lângă București, în două vile de lux construite pentru copii de politicieni, scrie publicaţia 60m.ro.

Un imobil aparține ministrului Energiei, Virgil Popescu. Este înregistrat pe o firmă din Mehedinți a familiei (Rolavist SRL), deținută de Popescu și soția sa. A primit autorizație de construire în martie anul acesta. Valoarea estimată a lucrării e de aproape 80 de mii de euro.

În celălalt, va locui fiul deputatului Gigel Știrbu, Alexandru. Autorizația datează din noiembrie 2021, iar valoarea estimată pentru lucrare depășește 107 mii euro.

Cele două vile sunt vecine la malul apei, pe una dintre cele mai scumpe parcele din zonă.


  • Foto Baronul liberal Gigel Sorinel Ştirbu, vilă de lux pe malul lacului Pantelimon
  • Foto Baronul liberal Gigel Sorinel Ştirbu, vilă de lux pe malul lacului Pantelimon


Ştirbu Junior, fost angajat la Ministerul Energiei condus de finul Popescu

Știrbu Junior rămâne aproape de Virgil Popescu și în plan profesional: a fost angajat în Ministerul Energiei pe un post de consilier debutant. Băiatul lui Gigel Știrbu are totodată acțiuni la Electrica, Romgaz, Transgaz. 

Dar și la dezvoltatorul imobiliar care ridică un ansamblu rezidențial în spatele vilei lui din Pantelimon.

Cumetrii liberale

Casele pentru copiii demnitarilor, în schimb, sunt ridicate de Mihai Culeafă, fost deputat PNL în legislatura trecută, șef de filială la Pantelimon și actual vicepreședinte la Protecția Consumatorilor.

Gigel Sorinel Ştirbu este naşul de cununie al fiicei fostului ministru al Energiei, Virgil Popescu.  Nunta cu Ştirbu naş a avut loc la restaurantul Colonial din Cernica (localitate lipită de București și Pantelimon). Au fost invitați toți liderii partidului, în frunte cu preşedintele Ciucă, la acea dată premier, precum și demnitari din linia întâi a PSD.

Gigel Sorinel Ştirbu mizează totul pentru al cincilea mandat de deputat

Din luna august 2023, haosul şi instabilitatea au pus stăpânire pe PNL Olt, cu girul direct al deputatului Gigel Sorinel Ştirbu. Totul a început cu numirea omului său, Mario De Mezzo, pe funcţia de prefect de Olt, la începutul lunii august. Au urmat schimbări şi la nivelul unor agenţii – ANL, ISCIR, dar şi la Inspectoratul Şcolar, Garda de Mediu şi Finanţe.

„Mutările” au fost făcute doar pentru a-i slăbi puterea lui Liviu Voiculescu, fost preşedinte al PNL Olt. Acesta a demisionat, iar Gigel Sorinel Ştirbu a fost numit preşedinte interimar

Ulterior, el a fost ales preşedinte în urma unei conferinţe de alegeri la care a candidat singur.

Tot efortul este pentru ca Gigel Sorinel Ştirbu să prindă încă un mandat de deputat, al cincilea.