Bătăuşul din ziua votului rămâne în arest la domiciliu

Judecătoria Slatina i-a prelungit arestul la domiciliu lui Eduard Fierăscu, cel care în ziua votului i-a bătut pe directorul SJP Olt şi pe un poliţist aflat în timpul liber.


Luna trecută, bătăuşul din ziua votului a fost trimis în judecată în stare de arest la domiciliu. Recent, magistraţii slătineni au dispus prelungirea acestei măsuri preventive.

„În baza art. art. 362 alin. 1 şi 2 rap. la art. 208 alin. 1, 2 şi 4 din Codul de procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul FIERĂSCU EDUARD, prin încheierea nr. 2 din 10.01.2025 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 81/311/2025/a1.1, definitivă prin necontestare la 12.01.2025”, se arată în încheierea instanței de judecată.

Reamintim că Fierăscu i-a lovit cu bestialitate pe Sabin Bratu, directorul SJP Olt, şi pe un poliţist de frontieră aflat în timpul liber, care a intervenit şi a devenit şi el victimă după ce a încercat să aplaneze conflictul.

Incidentul s-a petrecut pe 24 noiembrie, în ziua votului pentru primul tur al prezidenţialelor, chiar în apropierea Colegiului „Ion Minulescu” din Slatina.

Reprezentanţii PSD au acuzat că agresorul este membru al aşa-zisului „Clan al Sportivilor” şi apropiat de primarul Mario de Mezzo.  În urma incidentului, reprezentanţii PSD Slatina au transmis un comunicat de presă prin care condamnă violența și cere încetarea acestei practici, subliniind că astfel de comportamente nu au loc într-un oraș precum Slatina. Aceştia l-au acuzat pe primar de asocierea cu un clan interlop.

  • A încercat să fugă din ţară

Pentru prima dată, bătăuşul a fost reţinut în luna decembrie şi adus în arestul IPJ Olt. El era dat în urmărire şi a fost capturat în trafic, în judeţul Teleorman. Potrivit unor surse, acesta a fugit de la domiciliu și a fost căutat de poliție, fiind prins ulterior într-o localitate de frontieră, exact în perioada anunțării eliminării controlului la graniță, existând suspiciuni că ar fi încercat să fugă din țară, având antecedente similare.