Bîlteanu şi Brătucu ripostează în cazul „fraudei” de la Finanţe

Şeful Administraţiei de Inspecţie Fiscală din cadrul DGFP Olt, Florin Bîlteanu, şi patronul PRODAL, Gabriel Brătucu, demontează toate acuzaţiile publice privind fraudarea bugetului de stat.

Cei doi au susţinut marţi conferinţe de presă, în urma publicării în două cotidiene locale a unui material anonim cu acuzaţii grave la adresa lor. În scrisoarea adresată ministrului Ialomiţianu şi preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar, mai sunt incriminaţi directorul executiv al DGFP Olt, Elena Gherghină, şi adjuncţii săi, Aurelian Zestran şi Ion Encescu, în legătură cu rambursări ilegale de TVA, care ar fi dus la un prejudiciu la bugetul de stat de peste cinci milioane de euro, în perioada iunie 2010-martie 2011, strict pe domeniul deşeurilor şi lingourilor de aluminiu.
Persoanele menţionate sunt acuzate că s-au constituit într-un „veritabil grup infracţional”, care acoperă afacerile cu aluminiu din firmele cu ai căror patroni şi administratori se află în relaţii de rudenie şi prietenie: EL PRESS Import-Export SRL Slatina (acţionar şi administrator soţul Elenei Gherghină), PRODAL SRL Slatina, GABI PLAST SRL Slatina şi METHALUX Olt SRL Slatina (controlată de Gabriel Brătucu, consilier judeţean şi coleg de partid - PNL, cu Elena Gherghină). În scrisoarea anonimă se oferă informaţii precise privind suveica tranzacţiilor şi TVA-ul rambursat, care s-ar fi făcut prin facturi fictive şi declaraţii fiscale false.

Bîlteanu: „Nu este fraudă!“

Directorul Florin Bîlteanu a precizat că între el şi Elena Gherghină nu există niciun grad de rudenie, că nu are interese în firme de agricultură şi construcţii care ar fi în încrengătură cu celelalte firme şi că nu există niciun conflict de interese în faptul că soţia sa este director economic la SC DELTA ALUMINIU Slatina - despre care se spune în anonimă că operează în acelaşi domeniu de pe urma căruia beneficiază de rambursări ilegale de TVA.

 

„Mi se pare lipsit de bun simţ să te legi de familia cuiva. Soţia mea este economist, nu pot s-o fac nici învăţătoare, nici profesor, iar Delta Aluminiu nu colectează şi prelucrează aluminiu, face profile din aluminiu”, a spus Bîlteanu.

 

Acesta a precizat că firmele menţionate în scrisoare s-au aflat şi se află în diverse faze de control de inspecţie fiscală. În luna ianuarie, inspectorii Curţii de Conturi Olt au demarat un control pe întreaga activitate a DGFP Olt. Pe tema rambursărilor de TVA, cei de la Curtea de Conturi au solicitat, în luna martie, verificări încrucişate doar pentru PRODAL, inspecţia fiscală fiind suspendată.

 

„Controlul de inspecţie fiscală la PRODAL este suspendat. Sunt 24 de solicitări de control încrucişat pentru PRODAL în alte judeţe privind verificarea realităţii şi legalităţii tranzacţiilor comerciale, din partea Curţii de Conturi, pentru 2010. Noi am extins şi pentru 2008 şi 2009 şi am mai început verificările şi pe alte patru firme. Celelalte două societăţi menţionate, GABI PLAST şi METHALUX, sunt în inspecţie fiscală la noi şi suspendate”, a precizat directorul AIF.


Totul a pornit de la situaţia legislativă neclară privind încadrarea deşeurilor metalice (pentru care nu se colectează şi nu se deduce TVA) şi a lingourilor de aluminiu (cu TVA) rezultate prin prelucrarea acestora. În anonimă se spune că cei de la finanţe au introdus ilegal lingourile de aluminiu respective în categoria produs finit (de calitate superioară) pentru ca firmele „protejate” să încaseze taxa pe valoare adăugată. Bîlteanu spune că la mijloc este o problemă legislativă.

 

„Nu Bîlteanu şi nici inspectorii de la finanţe stabilesc dacă este vorba despre deşeuri sau produse finite. Pe 1 martie 2010 am o adresă transmisă către ANAF - Direcţia Generală de Inspecţie fiscală, pentru a-şi spune un punct de vedere asupra tratamentului fiscal privind aceste lingouri. Pentru deşeuri situaţia este foarte clară, se aplică taxare inversă. Noi n-am ştiut de-a lungul timpului să aplicăm un tratament fiscal unitar pentru aceste lingouri de aluminiu. Fenomenul este foarte delicat, legislaţia are multe ambiguităţi care ne pun într-o situaţie dificilă. Noi suntem puşi în faţa unui fapt real, dacă văd un lingou, eu nu ştiu ce stas are, nu pot să-l încadrez. Ei sunt autorizaţi de mediu, dacă este produs secundar se aplică taxarea inversă (nu se deduce TVA – n.red.), conform legii. Autorizaţia de mediu este de bază. Procesatorul de aluminiu lucrează după anumite stasuri. Are un aparat care stabileşte puritatea aluminiului. El poate să spună pe certificatul ăla ce vrea, eu n-am de unde să ştiu ce i-a scos aparatul ăla. Noi verificăm documente, nu suntem experţi tehnici. De aici au apărut numeroase confuzii, care în acest material sunt prezentate în mod eronat. Vă spun vehement că nu este vorba de nicio fraudă la bugetul de stat. Aşteptăm să ne lămurească ministerul dacă lingourile de aluminiu sunt produse finite sau secundare, iar ministrul să dea o decizie care să fie publicată în Monitorul Oficial”, a declarat directorul AIF Olt, precizând că adresa către Bucureşti a trimis-o în urma unei discuţii divergente cu un inspector al Curţii de Conturi şi că a făcut şi o solicitare la Parlament pentru lămurirea situaţiei. Interesant este că deşi comerţul cu deşeuri de aluminiu este vechi, Curtea de Conturi nu s-a sesizat până la controlul din acest an în legătură cu acest aspect. „Firmele astea au fost verificate şi ca inspecţie fiscală generală. Din 2006 şi până acum, Bîlteanu n-a semnat niciun act la GABI PLAST, iar la PRODAL, doar un act. Unde e protecţia pe care o fac eu la aceste firme?”, zice Bîlteanu.

Brătucu merge în instanţă

Gabriel Brătucu, în calitate de administrator al Methalux SA Luxemburg, cu reprezentanţă şi în Slatina, a trimis în urmă cu două zile o sesizare către ANAF - Direcţia Generală de Inspecţie Fiscală, prin care îşi exprimă „surprinderea” faţă de decizia de suspendare a verificărilor privind solicitarea rambursării de TVA pentru lunile noiembrie şi decembrie 2010, fără ca motivele să le fie comunicate.

 

„Certitudinea acestei suspendări este aceea că societatea noastră este privată de resursele financiare indispensabile reluării circuitului economic, iar atitudinea netransparentă şi lipsa de colaborare din partea organului de inspecţie fiscală afectează predictibilitate şi încrederea în mediul de afaceri”, se spune în sesizarea către ANAF.


Patronul PRODAL ne-a pus la dispoziţie două răspunsuri ale Ministerului Finanţelor Publice către DGFP Vâlcea şi o firmă din Slatina, în care se precizează că
„lingourile de aluminiu achiziţionate sau produse în urma proceselor de topire, aliere şi turnare sunt produse principale”, la care se aplică TVA.


Gabriel Brătucu a precizat că PRODAL, GABI PLAST şi METHALUX au fost verificate de zeci de ori de aproape toţi inspectorii fiscali.

 

„Este greu de crezut că aceştia, împreună cu şefii de serviciu şi cu directorii respectivi au trecut cu vederea «tranzacţii fictive cu facturi false». Se mai spune în acel material că lucrăm cu firme fantomă. Vreau să precizez că facturile de aprovizionare pe care le deţinem nu numai că îndeplinesc toate condiţiile legale, dar plata acestora s-a efectuat prin bancă, utilizând instrumente bancare. Totul este o chestiune politică. Sunt convins că se urmăreşte înlăturarea directorilor, pentru că se face referire în material doar la perioada de când cei trei au revenit pe funcţii. Eu am luat mai mult TVA înainte, când îmi semnau alţi directori, printre care şi Ştefan Gheorghe. Considerăm că materialul publicat nu are decât interesul de a discredita o afacere şi persoane şi ne vom rezerva dreptul de a acţiona în instanţă pentru nerespectarea secretului de serviciu şi a confidenţialităţii informaţiilor fiscale şi de afaceri deţinute”, a declarat administratorul PRODAL.

 

Brătucu spune că afacerile cu firma condusă de Ştefan Gherghină – EL PRESS (ca intermediar al tranzacţiilor cu deşeuri şi lingouri de aluminiu) este perfect legală şi s-a făcut pentru ca cele două firme să facă faţă situaţiei de criză. Conducerea DGFP Olt a demarat verificările pentru a descoperi cine a furnizat informaţiile. Unii spun că este o persoană din interior, alţii, că este vorba despre cineva de la Curtea de Conturi. Astăzi (joi, 7 aprilie), directorul executiv Elena Gherghină va susţine o conferinţă de presă.