Biroul din casă

Dacă munca pe care o efectuaţi la serviciu se prelungeşte şi acasă trebuie să aveţi în vedere amenajarea unui spaţiu tip birou, unde să beneficiaţi de liniştea şi confortul atât de necesare desfăşurării unei activităţi eficiente.

Mai întâi de toate trebuie să regândiţi spaţiul, astfel încât el să permită amplasarea fără probleme a biroului respectiv. Ideal ar fi să existe o separaţie fizică între spaţiul de lucru şi restul casei. Atunci când nu este posibil să alocaţi o camera întreagă biroului, încercaţi să vă amplasaţi spaţiul de lucru în zonele cele mai puţin frecventate din casă şi în apropierea unei surse de lumină naturală.


Treceţi apoi la amenajarea propriu-zisă, începând prin a vă investiga obiceiurile de lucru, dând atenţie oricărui amănunt. Trebuie să ştiţi exact de ce aveţi nevoie atât ca dotări şi echipamente, cât şi că suprafaţă. Fără îndoială veţi avea nevoie de un calculator (dacă doriţi să economisiţi spaţiul gândiţi-va să înlocuiţi calculatorul cu un laptop), însă nu uitaţi că în afara documentelor în format electronic veţi avea de-a face cu foarte multe hârtii, care, neorganizate la timp, vor conduce la un cadru aglomerat şi incomod.


Aşadar biroul pe care urmează să-l achiziţionaţi trebuie să conţină, pe lângă suporturile pentru unitatea centrală şi pentru periferice, suficient loc pentru gadgeturi (imprimantă, fax, scanner, telefon fix etc.) şi cât mai multe sertare pentru depozitarea documentelor tipărite.

 

Deşi nu trebuie să depuneţi un efort creativ în amenajarea unui birou, crearea unui spaţiu ergonomic şi funcţional necesită totuşi o atenţie sporită şi respectarea anumitor reguli: alegeţi numai piesele de mobilier de care aveţi nevoie: biroul propriu-zis, un scaun, un corp cu rafturi şi sertare, o lampă de birou; nu încărcaţi spaţiul cu elemente inutile, accesoriile nu au ce căuta într-un birou, puteţi face o excepţie în cazul în care aveţi un obiect drag, de care nu va puteţi despărţi şi care vă poartă noroc sau care vă inspiră (o mini statuie, un tablou, o amuletă, o fotografie etc.); poziţionaţi foarte clar lucrurile, în funcţie de priorităţi; amplasaţi masa de lucru astfel încât să staţi cu spatele la perete; decoraţi încăperea într-o nuanţă neutră, mată (bej, albastru pal, culoarea lemnului sau gri) deoarece nu va reflecta lumina şi nu vă oboseşte ochii; decoraţi cu flori, cât mai multe flori, vor crea o atmosfera veselă şi vor împrospăta aerul.


Sursa: www.incasa.ro