Boroiban vrea să-şi pună ghetele în cui: „Mă las de fotbal”

După despărţirea de Alro Slatina, atacantul Laurenţiu Boroiban nu şi-a mai găsit un nou angajament, deşi acesta a purtat discuţii cu Damila Măciuca şi FC Caracal.

Jucătorul s-a arătat dezamăgit de evenimentele din această vară şi susţine că se gândeşte serios să-şi pună ghetele în cui.

 

„Am fost în discuţii cu FC Caracal, dar a căzut totul. În această vară, am mai discutat cu cei de la Damila Măciuca, dar nu ne-am înţeles. Sunt acasă şi mă gândesc să mă las de fotbal, dacă nu va mai apărea nicio ofertă. Chiar sunt dezamăgit de tot ce s-a întâmplat. Nu ştiu nimic de proiectul de care s-a tot vorbit pentru Craiova”, a spus fostul atacant Laurenţiu Boroiban, care în sezonul anterior a marcat nouă goluri pentru Gaz Metan Severin şi Alro Slatina.