Să păstrăm deci la reprezentaţiile sale caracterul festiv şi să ne dăm osteneala să ne îmbrăcăm elegant, chiar când ne ducem la spectacol într-o zi de lucru. Actorii ne vor fi recunoscători şi, oricine cunoaşte lumea lor, ştie că atmosfera de sărbătoare îi inspiră, îi face să se simtă mai în largul lor şi îi stimulează să dea tot ce au mai bun în ei.
Ţinuta trebuie să fie impecabilă, mai ales la un spectacol de teatru
Un bărbat se duce seară la teatru în ţinută închisă, iar la matinee în ţinută de oraş. Dacă este vorba despre o premieră sau o gală, se cere ţinută de seară mai ales în primele rânduri sau în loje. În sălile de concert doamna poate veni şi în rochie de după-amiază sau în orice altă ţinută îngrijită. Bărbatul - haina închisă cu pantalon asortat sau în costum închis. Ne vom îmbracă îngrijit, dar fără să pierdem atâta timp încât să întârziem. Dimpotrivă , în aceste cazuri, exactitatea este într-adevăr politeţea regilor. Dacă totuşi am întârziat, este nepoliticos să ne croim drum printre spectatori după ce a început spectacolul. Aşteptăm sfârşitul actului sau al unei părţi simfonice, după uşă, pentru a nu tulbura sala şi numai după aceea ne căutăm locul.
La teatru, în sălile de concert sau de conferinţe, bărbatul va merge înainte pentru a o scuti pe parteneră să ia contactul cu primele priviri curioase. Dacă se poate tolera, în mod excepţional, la restaurant sau la cinema, să-ţi iei hainele groase cu tine, acest lucru este absolut interzis la teatru sau la concert. Bărbatul îşi lasă la vestiar pălăria, mănuşile şi paltonul, după ce a ajutat-o pe doamnă. Dacă este admis ca o femeie să-şi păstreze pălăria le restaurant, nu la fel se întâmplă la teatru, deoarece ea ar putea deranja pe vecinii din spate. În lojă poţi să-ţi păstrezi paltonul, pardesiul cu tine căci acolo există cuiere.
Femeile pot să-şi păstreze pălăria. Dacă partenera îşi corectează toaleta în faţă oglinzii din vestiar , bărbatul rămâne discret puţin în urmă sau alături. Poate profita de acest timp pentru a răsfoi programul pe care şi l-a procurat. Este neplăcut să-l împrumuţi pe al vecinului şi mai neplăcut este să-l citeşti pe deasupra umărului sau. Dacă ai un loc la galerie, scara pune din nou vechea problema a priorităţilor. Bărbatul precede sau urmează femeia? Să spunem de la bun început că lăţimea scărilor de teatru permite, în general, să rezolvăm problema mergând alături. Dar dacă trebuie să analizăm problema din punctul de vedere al curtoaziei, o veche regulă spune că bărbatul precede femeia cu jumătate de pas la urcat şi o urmează cu o jumătate de pas la coborâre. În sală şi pe rândul de scaune , bărbatul trece în faţă. Ar trebui să se înţeleagă de la sine că treci prin faţa spectatorilor care s-au ridicat. Să rămâi pe scaun în acest caz este nepoliticos , iar cel ce se îndreaptă spre locul său trece cu faţă la cei ridicaţi şi nu cu spatele. Bărbatul lasă doamnei locul cel mai bun, cel de unde se vede mai bine scena, chiar dacă acest loc este la stângă sa.
Aplauzele, niciodată la întâmplare
Este de neconceput să mănânci sau să comentezi în timpul spectacolului. Regula este valabilă şi la cinema. La concert, nu vei urmări ritmul muzicii dând din cap, din mână sau din picioare şi în niciun caz nu vei fredona melodia în timp ce o interpretează orchestra. Multe teatre vechi sunt construite în aşa fel încât din lojă se vede la fel de bine sala ca şi scena. În acest caz este o lipsă totală de tact să explorezi cu binoclul decolteul doamnelor sau figurile spectatorilor. El nu trebuie să fie îndreptat decât spre scenă sau spre orchestră. Dacă doamna care însoţeşte un bărbat nu vrea să meargă la bar sau în foaierul pentru fumat, acesta va trebui doar să caute eventual răcoritoare şi să se abţină de la fumat. Sala de teatru nu este făcută pentru a lua o masă completă, ci cel mult a mânca nişte dulciuri, bomboane, alune , îngheţată etc şi numai în timpul pauzelor.
La teatru ca şi la cinema, salutăm cunoştinţele cu o simplă înclinare a capului şi nu angajăm cu ele o conversaţie pe deasupra capului spectatorilor. Dacă ţinem să ne vorbim, vom profita de antract.
Una dintre cele mai mari grosolănii este să părăsim sala înainte de sfârşitul spectacolului şi să ne pregătim de plecare în timpul ultimei scene sau fraze melodice, sub pretextul de a câştigă câteva clipe în plus la vestiar. Această regulă e valabilă şi pentru aplauzele datorate artiştilor.
O persoană bine crescută îşi va face o datorie din a răspunde strădaniilor actorilor prin aplauze şi nu le va întrerupe pentru a se întoarce acasă cu câteva minute mai devreme. Cealaltă extremă, de a face un solo de aplauze după încetarea lor, este de asemenea de prost gust. Atunci, când trebuie să aplaudăm ? La teatru, la sfârşitul fiecărui act sau la sfârşitul unei bucăţi de virtuozitate specială. Într-o sala de concert, la intrarea dirijorului sau a solistului. În schimb, vei face o gafă dacă vei aplaudă la sfârşitul unei mişcări simfonice. Simfonia are de obicei patru părţi şi se aplaudă numai la sfârşit. Dacă avem de a face cu un ciclu de lieduri aplaudăm la sfârşitul ultimului dintre ele. Nu se aplaudă niciodată într-o biserică. Numai marilor artişti li se oferă sau li se aruncă flori. Se pot trimite flori şi tinerelor actriţe care debutează într-un rol mai serios, în niciun caz când sunt doar figurante. Nu se manifestă dezaprobarea faţă de un spectacol prin fluierături, mai ales în timpul desfăşurării lui.
Niciodată nu comentezi dezagreabil o pictură într-o galerie
Într-o expoziţie de pictură : îţi scoţi pălăria la intrarea în galerie, te abţii să râzi în hohote, să mănânci, să fumezi şi mai ales să comentezi operele în mod dezagreabil. Aceste critici sunt şi mai deplasate dacă provin de la un om incapabil să deosebească o reproducere proastă de un Rembrant original şi ar fi mai indicat să se abţină de la orice fel de comentarii. Ca peste tot în societate un om poate să amâne ce are de spus pe mai târziu din consideraţie pentru ceilalţi vizitatori, dar şi pentru pictorul adesea prezent. Un om bine crescut poate să aştepte până ce ajunge în stradă pentru a-şi enunţa propria teorie despre artă, ceea ce nici nu este obligatoriu. Un pictor din secolul trecut a afirmat că un tablou într-o expoziţie este obiectul care aude cele mai multe măgării din lume!
Sursa: www.bune-maniere.smart2.ro
