Caracal şi Piatra Olt au remizat în “Parc”

Echipele de Liga a III-a FC Caracal şi FC Piatra-Olt au încheiat la egalitate a doua partidă de verificare în care s-au întâlnit în această vară. Dacă în precedentul amical, disputat la Deveselu, elevii lui Dan Oprescu se impuseseră cu 1-0, astăzi, pe stadionul “Parc”, niciuna dintre combatante nu a reuşit să puncteze pe tabela de marcaj. “Principalul” caracalenilor, Laurenţiu Urâtu a început jocul cu formula Cojocaru, Preda, Oprea, Mitroi, Dumitrescu, Neacşu, Lazăr, Popescu, Rădulescu, Bădăuţă, Bocănete, de partea cealaltă alb-vişiniii avându-i în teren pe Pârvu, Radu, Streinu, Stuparu, Giurcă, Sandu, Bogdanovici, Calotescu, Necşulescu, Alin Mihai şi Dragoş Niculescu. Prima repriză a adus un ritm bun de joc şi o formaţie gazdă ceva mai prezentă în jumătatea adversă. Popescu a fost aproape de a deschide scorul încă din primele minute ale întâlnirii, dar goalkeeper-ul Pârvu a reţinut reluarea periculoasă a acestuia, la colţ. Echipa din Piatra Olt a avut o dublă ocazie de a marca, însă Cojocaru a respins pe rând şuturile expediate de Dragoş Niculescu şi Alin Mihai. În celălalt careu, cu puţin timp înainte de pauză, Pârvu a intervenit salutar la execuţia lui Bădăuţă. Partea secundă, în care la FC Caracal a debutat şi fostul jucător al celor de la Alro, Cristi Niculescu, a mai adus câteva ocazii de gol, rămase însă neconcretizate, partida încheindu-se astfel cu un scor alb.