Caracalenii nu au apă curentă până în această seară, la ora 23.00

Compania de Apă Olt a anuţat încă de duminică seara că furnizarea apei potabile va fi sistată în întreg municipiul Caracal, astăzi, 16 septembrie, pentru a se executa o serie de lucrări. 


Astfel, serviciul de alimentare cu apă este oprit din această dimineaţă, ora 7.00, până seara, la ora 23.00. Motivul acestei întreruperi este executarea unor lucrări la rezervorul 2, din staţia de pompare Redea. 

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi vă mulțumim pentru înțelegere!”, este mesajul CAO.