Primăria municipiului Slatina anunţă că, în perioada 1-31 octombrie, se pot depune cererile pentru tichetele sociale care vor fi distribuite cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă.
Primăria Municipiului Slatina anunță demararea celui
de-al 17-lea sezon de depunere cereri pentru acordarea de TICHETE SOCIALE care
vor fi distribuite cu ocazia Sfintelor Sărbători de Crăciun 2024.
Beneficiari ai acestei măsuri sunt:
-
persoane cu handicap grav, accentuat sau mediu;
- pensionari - fără a se ține seama de vârstă și tipul de pensie, dar ale căror drepturi obținute din pensie sau, după caz, din pensii și/sau venituri nete cumulate, sunt cel mult egale cu 1.400 lei/lună;
- beneficiari de indemnizații prevăzute de legi speciale care nu au calitatea de pensionari, ale căror venituri nete cumulate sunt cel mult egale cu 1400 lei/luna.
- pentru persoane fără adăpost al cărui venit net mediu lunar pe persoană este sub nivelul net al salariului minim brut pe țară garantat în plată;
- persoane peste 65 ani (împliniți la data solicitării) beneficiare de venit minim de incluziune.
Acordarea tichetelor sociale se va face pe bază de cerere scrisă (tip) distribuită gratuit, însoțită de fotocopii ale următoarelor documente:
1. Pentru persoane cu handicap grav/accentuat/mediu:
- act de identitate al solicitantului, care poate fi
beneficiarul sau reprezentantul legal al
acestuia;
-act de identitate al beneficiarului în condițiile în care persoana beneficiară este diferită de persoana solicitantă;
- certificat de încadrare în grad de handicap grav /
accentuat / mediu.
2. Pentru pensionari și beneficiari de indemnizații
prevăzute de legi speciale:
-act de identitate al solicitantului, care poate fi beneficiarul sau reprezentantul legal al acestuia;
-act de identitate al beneficiarului în condițiile în care persoana beneficiară este diferită de persoana solicitantă.
-cupoane / decizii pensie, indemnizatii speciale / alte documente de venituri din luna curentă sau cel mult luna anterioară depunerii cererii.
3. Pentru persoane fără adăpost al cărui venit net mediu lunar pe persoană este sub nivelul net al salariului minim brut pe țară garantat în plată:
-act de identitate al solicitantului și al reprezentantului
legal al acestuia, după caz.
4. Pentru persoane peste 65 ani (împliniți la data solicitării) beneficiare de venit minim de incluziune:
- act de identitate al solicitantului și al
reprezentantului legal al acestuia, după caz.
„Pentru categoriile prevăzute la pozițiile 3 și 4,
certificarea apartenenței la grupul țintă se face de către Direcția de
Asistență Socială Slatina.
a) Primăria municipiului Slatina – 3 puncte de primire:
‐ sediul central: str. Mihail Kogălniceanu, nr. 1;
‐ Direcția Generala Economică: str. Toamnei, nr. 6;
‐ Direcția Administrare Patrimoniu: str. Unirii, nr. 2B
b) Direcția de Asistență Socială Slatina – 3 puncte de
primire:
- sediu central – str. Frații Buzești, nr. 6;
- Centrul Comunitar de Asistenţă Medico-Socială: str.
Nicolae Bălcescu, nr. 22.
- Clubul Pensionarilor: str. Victoriei;
d) Compania de Apă Olt – 1 punct de primire:
- Casieria din str. Artileriei, nr. 2;
Cererea pentru acordarea Tichetelor Sociale va fi disponibilă gratuit la cele 7 puncte publice mai sus-menționate, dar ea poate fi descărcată direct și de pe site-ul Primăriei municipiului Slatina – www.primariaslatina.ro și transmisă prin mijloace electronice la adresa office@das-slatina.ro, cu condiția ca, odată cu solicitarea, să fie expediate şi documentele prevăzute mai sus.