Ce lenjerie intimă să porţi în funcţie de siluetă

Alegerea lenjeriei intime nu este întotdeauna uşoară, mai ales dacă vrei că aceasta să îţi complimenteze formele. În articolul de faţă, vrem să-ţi propunem o mică lecţie de stil în care vom vorbi despre cum trebuie alese modelele de lenjerie intimă în funcţie de siluetă.
După cum probabil ştii, există mai multe tipuri de siluetă, dintre care cele mai cunoscute sunt silueta piramidă (cunoscută şi sub numele de silueta pară), silueta piramidă inversată, silueta clepsidră, silueta măr şi silueta dreptunghiulară. Iată ce modele de lenjerie intimă se adaptează cel mai bine tipurilor de silueta! 
 
Lenjerie intimă pentru silueta piramidă
 
Femeile cu silueta de tip pară (piramidă) sunt înguste în partea de sus şi late în partea de jos a corpului, altfel spus, linia umerilor este mult mai mică decât linia şoldurilor. În plus, talia nu este bine definită. În cazul acestui tip de siluetă, se urmăreşte punerea în valoare a decolteului şi a umerilor, astfel încât privirea să fie atrasă de aceste două elemente, şi nu de şolduri. Lenjeria intimă va cuprinde un sutien cu cupă întreagă sau o bustieră imprimată cu dungi orizontale, a căror menire este aceea de a sublinia linia umerilor, şi un chilot clasic, care să urce pe şolduri. Ideal ar fi că acesta să aibă dantelă în partea din spate, rolul ei fiind acela de a pune în valoare formele generoase. Se evită chiloţii cu talie foarte joasă şi cei cu linii orizontale, care ar lăţi vizual şoldurile.
 
Lenjerie intimă pentru silueta piramidă inversată
 
Silueta piramidă inversată pare mai degrabă masculină, ea fiind reprezentată de umerii laţi şi şoldurile înguste. De aceea, alegerea lenjeriei intime trebuie să aibă în vedere feminizarea siluetei, prin punerea în valoare a şoldurilor, întrucât atenţia trebuie deturnată de la umeri, şi echilibrarea imaginii de ansamblu. Sutienul va avea cupe întregi, iar acestea vor forma un V. Decolteul astfel creat are menirea de a atrage atenţia asupra lui. Trebuie evitate sutienele ale căror cupe formează o linie continuă şi bustierele, întrucât acestea lărgesc vizual umerii. Pentru partea de jos, poţi opta pentru un chilot tip şort din dantelă sau pentru un chilot tanga. De preferat este ca liniile imprimate sau liniile din ţesătură să fie orizontale, pentru a lăţi vizual bazinul. 
 
Lenjerie intimă pentru silueta clepsidră
 
Silueta clepsidră este o silueta armonioasă şi este reprezentată de proporţiile ideale: talia este subţire, umerii şi şoldurile au aceeaşi lăţime. Femeile care au acest tip de silueta trebuie să aleagă o lenjerie intimă care să le pună în evidenţă formele. Se recomandă tipul de sutien balconet sau unul care are cupa întreagă, astfel încât să susţină bine sănii. Silueta clepsidră arată foarte bine şi în corset, acesta punând şi mai mult în valoare linia taliei. Pentru partea inferioară, poate fi folosit orice chilot tanga care modelează şoldurile.   
 
Lenjerie intimă pentru silueta tip măr
 
Silueta tip măr este specifică persoanelor care au un surplus de kilograme, acumulate în special în regiunea abdomenului şi a coapselor. Cea mai bună alegere în acest caz, în materie de lenjerie intimă, este corsetul care modelează talia. Dacă totuşi preferi un sutien, alege modelul balconet, care ridică sănii şi distrage privirea din zona taliei. Chilotul trebuie să aibă talia înaltă şi să fie din dantelă, care va micşora vizual linia taliei. 
 
Lenjerie intimă pentru silueta dreptunghiulară
 
Silueta dreptunghiulară este aproape lipsită de forme, umerii, talia şi şoldurile având aproximativ aceeaşi lăţime. În cazul acestui tip de silueta, lenjeria intimă trebuie să urmărească redesenarea curbelor. Ca şi în cazul siluetei de tip piramidă inversată, se doreşte atragerea atenţiei asupra decolteului, deci vei alege un sutien ale cărui cupe formează litera V. Corsetul este şi el o alegere inspirată, având menirea de a modela silueta şi de a crea iluzia unei talii fine. Evita liniile orizontale care lăţesc vizual trunchiul. Pentru partea de jos, poţi îmbracă chiloţi tanga, care vor crea impresia unor coapse subţiri.
Sursa: www.divahair.ro