Ceata „Rândunica” din Vâlcele câștigă marele premiu la „Călușul Românesc“

Ceata de călușari „Rândunica” din comuna olteană Vâlcele a câştigat marele premiu al ediției cu numărul 24 a Concursului național al copiilor „Călușul Românesc”. 


Peste 2.000 de copii şi tineri au participat la evenimentul care s-a desfăşurat, la Slatina, în perioada 3-7 iulie.

În total, la Slatina, la sfârșit de săptămână, au fost ansambluri din peste zece județe ale țării, respectiv Olt, Călărași, Timiș, Suceava, Botoșani, Constanța, Gorj, Tulcea, Maramureș, Hunedoara, Dâmbovița și Argeș, dar și ansambluri din străinătate, respectiv Ansamblul folcloric de copii „Vizovjanek” din Vizovice – Cehia și Grupul „Vatra” al unei Școli de dansuri tradiționale din Torino – Italia. În fața publicului slătinean, și nu numai, au evoluat, din țară, Fanfara „RĂSĂRITUL JEGĂLIA” – din localitatea Jegălia, Județul CĂLĂRAȘI; Fanfara de copii CIOCĂNEȘTI – din loc. Ciocănești, Județul CĂLĂRAȘI; Ansamblul Folcloric „VESELIA” din orașul Deta, județul TIMIȘ; Ansamblul Folcloric „BALADA DORNELOR” din Vatra Dornei, județul SUCEAVA; Ansamblul Folcloric „CODRULEȚUL” al Liceului Tehnologic ,,Ștefan cel Mare și Sfânt” din Vorona, Județul BOTOȘANI; Ansamblul Folcloric „MUGURAȘII CUMPENEI” – Județul CONSTANȚA; Ansamblul Folcloric „Juniorii Doinei Gorjului” din Târgu Jiu, Județul Gorj; Ansamblul Folcloric „DORULEȚUL” din Tulcea, Județul TULCEA; Ansamblul Folcloric „DOR” din Sarighiol de Deal, Județul TULCEA; Ansamblul Folcloric „MUGURELUL” din Sighetu Marmației, Județul MARAMUREȘ; Ansamblul Folcloric „MUREȘUL” din Ilia, Județul HUNEDOARA; Ansamblul Folcloric „CODRULEȚUL” din Găești, Județul DÂMBOVIȚA; Formația de călușari „MUGURELUL” din COSTEȘTI, Județul ARGEȘ; Formația de călușari din BÂRLA, Județul ARGEȘ. Alături de acestea, călușarii și membrii ansamblurilor populare din cele peste jumătate dintre localitățile județului au evoluat în cadrul secțiunilor ansambluri folclorice, formații de călușari, ansambluri de călușari, cete de călușari, formații de dansuri mixte, formații de dansuri fete, formații dans de băieți, solist dansator, grupuri vocale și orchestre populare.

După seara galei, evenimentul continuă și duminică, 7 iulie, cu vizite la edificii culturale din județul Olt pentru formațiile din țară și străinătate, în intervalul orar 09:00 – 12:00.

Organizatorii ediției de anul acesta a concursului călușăresc au fost Ministerul Educației, prin Inspectoratul Școlar Județean Olt și Palatul Copiilor „Adrian Băran” Slatina, Primăria și Consiliul Local Slatina și Consiliul Județean Olt, prin Centrul Județean de Cultură și Artă Olt.