Sunt jocuri pentru cei care vor să-și „omoare” plictiseala și timpul petrecut, mai ales acum, mai mult în casă, dar sunt și unele pentru jucătorii înrăiți, care presupun deținerea unui computer cu resurse serioase de procesare și grafică.
Adevărații gameri, însă, au trecut de nivelul la care se jucau doar împotriva computerului propriu. Competițiile online, cu adversari și coechipieri umani, de multe ori, aflate pe servere puternice de găzduire pentru jocuri, sunt acum adevărata măsură a unui gamer care aspiră la un statut de profesionist.
Iată o lista a unora din cele mai populare jocuri online, pe care orice gamer adevărat le are în palmares:
• Counter-Strike
Este un joc deja „venerabil”, numărând nu mai puțin de 15 ani de la lansarea primei sale versiuni. Astăzi, cel original a ajuns la versiunea 1.6, iar varianta numită C.S. Global Offensive, care a fost lansată la 13 ani după cel original, este unul din jocurile e-sport de competiție mondială. Echipe întregi de jucători din mai multe țări concurează în cadrul acestor competiții pentru premii, care, uneori, sunt subtanțiale, de ordinul sutelor de mii de dolari. Conceptul de bază de la Counter-Strike se concentrează pe o luptă ce se dispută între 2 echipe: teroriștii și trupele anti-tero. Ambele trebuie să îndeplinească diferite obiective pentru a câștiga o rundă, respectiv, un punct. Victoria are la baza strângerea cât mai multor puncte la finalul jocului.
• Minecraft
Cu peste 54 de milioane de exemplare vândute, dezvoltatorul acestui joc, studioul Mojang din Suedia, a încasat sute de milioane de dolari. De aceea, devenit unul dintre cele mai de succes studiouri de jocuri din lume. La bază, Minecraft este un joc deschis, cu accent pe explorare și construcție. De fiecare dată când încarci o sesiune nouă, mediul înconjurător virtual este asamblat la întâmplare, astfel încât nu vei vedea două mape identice. Spre deosebire de majoritatea jocurilor, Minecraft oferă puțin în ceea ce privește instrucțiunile sau un scop anume al unei campanii, ori o poveste liniară. Este o aventură liberă, unde jucătorul trebuie să își dea seama singur despre ce poate și nu poate face prin multiple încercări.
• Team Fortress 2
În Team Fortress 2, două echipe concurează pentru un obiectiv prin luptă. În povestea jocului, echipele sunt alcătuite din mercenari angajați, având scopuri opuse. Jucătorii pot alege să joace în una dintre cele nouă clase de personaje din fiecare dintre aceste grupuri, fiecare caracter având propriile sale puncte forte, slăbiciuni și arme speciale. Pentru realizarea obiectivelor în mod eficient, este necesar să realizezi un echilibru al acestor clase la nivel de echipă, datorită modului în care aceste puncte forte și slabe interacționează între ele.
În concluzie, jocurile online sunt un mod plăcut de relaxare, iar atunci când ai cu cine să le joci, îți pot aduce distracția care îți lipsea, precum și o satisfacție a jocului în echipă. Totul e să nu exagerezi prea mult cu ochii în ecran și să-ți impui limite de timp, pentru că multe din ele pot crea dependență, deși există studii care au concluzionat că jocurile online pot avea și efecte benefice.
Poți alege să încerci orice joc din cele 3 sau chiar altele, însă nu uita că trebuie să testezi dacă îți vor funcționa pe PC-ul sau laptopul tău. Un mod util de a face asta, este să încerci mai multe variante ale calității graficii. Uneori, chiar și unele foarte pretențioase în ceea ce privește setul de cerințe ale computerului pot merge foarte bine la o schimbare a graphics quality de la high la medium sau low.
Sursa foto: shutterstock.com