Cine sunt cei pe care oltenii îi trimit în Parlament, în urma votului de duminică

PSD ia cel mai mare număr de parlamentari, în urma alegerilor de duminică, urmat de Partidul AUR. Restul formaţiunilor trimit câte un parlamentar în noul legislativ.


Rezultatul înregistrat la votul de duminică înseamnă că PSD va trimite în următorul Parlament trei deputaţi şi un senator.

La Senat este vorba despre secretarul general al PSD, Paul Stănescu. Deputaţii sunt Marius Iancu, ministrul Agriculturii Florin Barbu şi Bogdan Mihuţi.

AUR a ieşit pe locul doi la alegerile din Olt, intrând în Parlament cu un deputat, Mugur Mihăescu, şi cu un senator, George Cezar Petre. Dacă Mihăescu este cunoscut pentru rolurile sale din Trupa „Vacanţa Mare”, despre senatorul AUR nu se ştie mare lucru.

Un senator a luat şi Partidul Oamenilor Tineri, Oltul urmând să fie reprezentat de Robert Daniel Ghiță, care a fost singur pe lista de candidaţi depusă de această formaţiune pentru Senat. Despre viitorul senator se ştie că este inginer în cadrul Alro Slatina.

PNL Olt s-a redus la un singur parlamentar! Este vorba despre şeful filialei, Gigel Ştirbu. Din păcate pentru ei, nici Marian Vasile (Senat) şi nici Florin Tiutiu (Camera Deputaţilor) nu intră în Parlament.

O altă surpriză este SOS România, care a prins un loc de deputat. Acesta este Mihai Adrian Ţiu, manager IT la o societate de pe platforma industrială.

  • Foto Cine sunt cei pe care oltenii îi trimit în Parlament, în urma votului de duminică


În judeţul Olt, prezența la vot a fost de 53,06%, cu un total de 183.690 de votanți.