Cine sunt judecătorii care vor supraveghea alegerile de la Iancu Jianu şi Mihăeşti

Luni a avut loc tragerea la sorți pentru conducerea Biroului Electoral Județean Olt, în perspectiva alegerilor locale parțiale de la Iancu Jianu şi Mihăeşti. 


  • Alegeri parţiale pe 4 mai

Ședința publică s-a desfășurat în Sala de ședințe nr. 3 a instanței, unde președintele Tribunalului Olt, judecătorul Marin Constantin Pițu, a extras numele a doi magistrați dintr-un total de șase judecători care și-au exprimat dorința de a participa la acest proces electoral.  

În urma tragerii la sorți, Elena Luiza Mogoșanu , președintele Secției Penale a Tribunalului Olt, a fost desemnată președintele BEJ 30 Olt, iar Ionuț Alex Dinu , judecător în cadrul Secției a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, a fost ales locțiitor.  

Biroul Electoral Județean își va începe activitatea în perioada imediat următoare, având rolul de a coordona desfășurarea alegerilor parțiale, programate pe 4 mai 2025, simultan cu primul tur al alegerilor prezidențiale.   

Organizarea acestui nou scrutin este necesară după ce, la Iancu Jianu, primarul ales în 2024, Paulică Munteanu (PSD), a decedat în septembrie anul trecut, iar la Mihăești, Dincă Tomescu Dincă (PNL), ales tot în 2024, a demisionat la scurt timp după preluarea mandatului.