Clădirea monument istoric în care funcţionează Judecătoria Corabia, reabilitată

Judecătoria Corabia, care funcţionează într-o clădire monument istoric construită în anul 1910 cu destinaţia de sediu de bancă, va fi reabilitată de Ministerul Justiţiei.


 Anunţul a fost făcut marţi, la Slatina, de ministrul Justiţiei Alina Gorghiu. Ea a mai arătat că finanţarea vine dintr-un împrumul contractat de România de la Banca Internațională pentru Reconstrucție si Dezvoltare.

 „Ministerul Justiţiei va inaugura până la sfârșitul acestui an, sedii moderne de instanță, realizate prin Compania Naţională de Investiţii, în alte trei județe:Dâmbovița-Judecătoria Târgoviște,Mureş- Curtea de Apel Mureş, Hunedoara-Tribunalul Hunedoara şi Judecătoria Deva). Și încă o veste bună pentru județul dumneavoastră. În luna iulie a acestui an, România a contractat un împrumut de 100 milioane de euro de la Banca Internațională pentru Reconstrucție si Dezvoltare, iar o parte din acest împrumut va fi destinat lucrărilor de modernizare a Judecătoriei Corabia. 

 Investițiile în infrastructura sistemului judiciar sunt esenţiale și reprezintă una dintre condițiile primordiale pentru o justiție de calitate, în care oamenii să aibă încredere. Atât profesioniștii dreptului care îşi desfăşoară activitatea in sediile instanţelor, cât și justițiabilii merită această formă de respect.

 Acest nou sediu de instanţă, în care au fost investite circa 16 milioane lei, nu ar fi fost realizabil fără muncă de echipă – fără o colaborare onestă si constructivă între autoritățile centrale și locale”, a declarat Alina Gorghiu.

 Istoric

Clădirea în care funcţionează Judecătoria Corabia a fost construită de Radu Ivănescu în anul 1910 și avea initial destinația de sediu de bancă. De-a lungul timpului clădirea a servit ca tribunal raional și unitate școlară.

Din punct de vedere architectural, clădirea a fost concepută în stilul caracteristic clădirilor cu destinație publică, fiind formată din încăperi de tipul sălilor de ședințe sau festivități și spații pentru birouri. Structura de rezistență este din zidărie portantă cu pereți structurali din cărămidă plină de argilă arsă, fără sâmburi sau centuri.

Planșeele peste subsol și parter sunt realizate din bolțișoare din cărămidă pe profile metalice, planșeul peste etajul 1 fiind realizat din structură de lemn, în timp ce tavanele încăperilor sunt din rabit pe structură de lemn. La exterior clădirea ascunde o frumoasă statuie, cel mai probabil înfățișându-l pe Dyonissos, zeul grec al vinului.