Ion Oblemenco, un nume cu rezonanţă în Oltenia. Cu toate acestea, puţini dintre cei care l-au urmărit pe terenul de fotbal, în presă sau au mers la meciuri pe stadionul din Craiova, care îi poartă numele, ştiu povestea sa. S-a născut la Corabia, într-o zi de 13, luna mai, a anului 1945, într-o familie de basarabeni refugiaţi în Oltenia, cu numele de Ion Oblemencov, schimbat ulterior în „Oblemenco”. A fost atras încă de mic de sport, însă nu s-a orientat spre fotbal de la bun început, ci spre handbal şi atletism. La 13 ani era însă legitimat la echipa de fotbal din localitatea natală, iar de aici avea să rămână fidel sportului care l-a transformat ulterior într-o legendă.
Cariera de fotbalist
Talentul său a fost vizibil chiar de la primii paşi făcuţi pe terenul de fotbal, remarcându-se în primul rând prin „stângul” său năprasnic, după cum explică Ion Jianu în volumul „Oblemenco, meciul cu viaţa”, apărut în 2009. În 1959, după doi ani petrecuţi la formaţia Dunărea Corabia, se transferă la CFR Electroputere Craiova, unde rămâne până în 1962 când revine în oraşul natal, la Progresul Corabia. După un sezon foarte bun, în care a reuşit peste 30 de goluri, juniorul promovează alături de echipa sa în Liga a III-a şi este convocat la lotul naţional de juniori, unde confirmă încă o dată. Drept dovadă, Oblemenco este dorit de mai multe cluburi importante din Liga I şi alege în cele din urmă să meargă la Rapid Bucureşti. Transferul se dovedeşte a fi nereuşit: în trei ani evoluează în doar zece partide pentru echipa giuleşteană, iar Oblemenco a fost atunci la un pas de a renunţa la cariera de fotbalist”. Dar în vara acelui an, 1966, avea să ajungă la Universitatea Craiova, unde a jucat timp de 11 ani, până în 1977. Din acest moment, viaţa lui Oblemenco s-a confundat cu cea a Universităţii, în echipamentul echipei craiovene reuşind cele mai mari performanţe ale carierei: a devenit de patru ori golgheterul Campionatului României, în sezoanele 1966-1967, 1969-1970, 1971-1972 şi 1972-1973. În sezonul 1973-1974 a făcut parte din marea echipă a Universităţii care câştiga primul Campionat al României. Tot de numele lui Ion Oblemenco se leagă şi participarea Universităţii din Craiova în Cupa Campionilor Europeni, precum şi cucerirea Cupei României în 1976-1977, ultimul sezon în care a evoluat pentru Universitatea. În 1977 s-a transferat în Liga a II-a, la FCM Galaţi, ultima echipă la care a evoluat ca jucător, până în vara lui 1978.
Antrenorul care a dus „Ştiinţa” în sferturile Cupei Campionilor
S-a întors la clubul care l-a transformat în idolul a mii de tineri care alegeau cariera de fotbalist ca antrenor. În primul sezon ca antrenor principal a realizat cea mai mare performanţă din istoria Universităţii de până atunci: a câştigat atât campionatul cât şi cupa. În următorul sezonul, „campioana unei mari iubiri”, a ajuns în premieră pentru o echipă românească în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni, dar drumul formaţiei craiovene către finala mult-visată a fost întrerupt de către echipa germană. A fost forţat să plece de la conducerea echipei în 1982, după care a antrenat o serie de echipe precum: Chimia Râmnicu Vâlcea, FC Olt, Sportul Muncitoresc Slatina, Pandurii Târgu Jiu, din nou FC Olt, Progresul Corabia şi iarăşi Chimia Râmnicu Vâlcea. După 1990 a fost rechemat la Universitatea în mai multe rânduri, ca antrenor principal al echipei mari, director tehnic, director sportiv, dar nu a mai reuşit să repete performanţele „Ştiinţei” din anii 1980-1982. În vara lui 1996 a acceptat o ofertă din Maroc, de la echipa de primă ligă Hassania din Agadir. Aici, în timpul unui meci amical, afectat de greşelile unui arbitru marocan, în penultimul minut al meciului, scor 1-1, a făcut infarct pe banca tehnică. A murit la 1 septembrie 1996, la vârsta de 51 de ani.
Statuie încă din timpul vieţii
Cel mai mare regret al lui Ion Oblemenco a fost, fără îndoială, faptul că nu a evoluat nici măcar un minut pentru echipa naţională.
Se pare că acest lucru a fost decis chiar de către conducătorii Partidului Comunist Român care erau deranjaţi de faima lui Oblemenco, dar şi de faptul că zeci de mii de suporteri ai Craiovei scandau la fiecare meci lozinci împotriva marilor echipe din capitală. Lozinca favorită a oltenilor era: „Oblemenco şi ai lui/Spaima Bucureştiului”. În urma lui Oblemenco au rămas însă patru titluri de golgheter, 170 de goluri înscrise în campionat, dar şi 12 selecţii la tineret, pigmentate cu cinci goluri.
De asemenea, două stadioane îi poartă numele, la Craiova şi la Corabia, iar Ion Oblemenco este singurul fotbalist căruia i-a fost ridicată o statuie încă din timpul vieţii, realizată în 1976 de sculptorul Anton Barbu-Panaghia. După mulţi ani, statuia care îl reprezintă pe Oblemenco în poziţie de şut a fost amplasată în faţa stadionului din Craiova şi a fost dezvelită oficial în 1991.
