Cei doi ani petrecuţi în preajma lui Ion Iliescu sunt una dintre cele mai frumoase experienţe pe care le-a trăit Cornel Stana, de începuturile căreia îşi aminteşte întotdeauna cu plăcere.
„Eram ofiţer ieşit de pe băncile şcolii de ofiţeri de la Sibiu. Am fost repartizat la Caransebeş şi la acea unitate a ajuns o notă telefonică referitoare la concursul de la SPP. Am făcut raport, am solicitat să plec la Bucureşti să susţin testările, care au durat două săptămâni. Am trecut şi apoi am rămas doi ani la Bucureşti,” povesteşte Stana.
Gardă permanentă a preşedintelui, dar şi a premierului Petre Roman, Cornel Stana a participat la numeroase acţiuni atât în ţară, cât şi în străinătate.
Pe lângă protejarea celor mai importanţi oameni ai statului, actualul apărător al necuvântătoarelor era gardă de corp şi pentru delegaţiile străine. Un astfel de episod a fost şi acţiunea cea mai importantă la care a participat, în 1992.
„Făceam acţiuni peste tot, la ambasade, dineuri, cu demnitarii români de la vremea respectivă. Se lucra foarte mult atunci, pentru că abia se înfiinţase SPP-ul. Dintre toate aceste acţiuni, se distanţează atentatul împotriva ambasadorului Indiei în România, care a fost împuşcat în picior. Am lucrat împreună cu Serviciile Secrete şi am reuşit să-i prindem la scurt timp pe cei care au tras asupra ambasadorului,” mai spune fostul şef al Poliţiei Comunitare Slatina.
„Doamna Iliescu nu accepta gardă de corp”
Atât Ion Iliescu, cât şi soţia acestuia i-au lăsat lui Cornel Stana o impresie foarte bună, fostul preşedinte ajutându-l chiar să obţină o locuinţă în Bucureşti.
„Preşedintele petrecea o perioadă foarte lungă din timp cu gărzile de corp, astfel încât pot spune că l-am cunoscut destul de bine. Sunt oameni deosebiţi, atât el, cât şi soţia. Doamna Iliescu nu accepta gardă de corp. La piaţă şi oriunde se ducea nu mergea ca alte personalităţi, cu gardă de corp. Nici noi nu ne duceam după dumneaei, nu forţam nota. Preşedintele s-a implicat chiar să mă ajute să-mi găsesc o locuinţă în Bucureşti. M-a întrebat spre sfârşitul perioadei pe care am petrecut-o acolo dacă am casă şi le-a cerut şefilor să-mi dea apartament. Mi s-a dat, dar n-am mai apucat să mă mut pentru că îmi făcusem ordin de plecare la Slatina,” îşi aminteşte Stana.
„Am renunţat pentru a fi lângă familie”
Chiar dacă nu avea parte de monotonie nici măcar un minut, iar salariul era pe măsura riscurilor, Cornel Stana a luat decizia de a renunţa după doi ani la SPP pentru a fi mai aproape de familie: „Era frumos, am cunoscut foarte mulţi oameni importanţi. Salariul era consistent, dar stăteam plecat trei-patru zile în ţară sau străinătate, cu geanta făcută, cu hainele pe umeraş. Eram departe de casă şi m-am hotărât să plec în 1992, am renunţat pentru a fi lângă familie.”
Chiar dacă susţine cu tărie că viaţa de ofiţer i-a fost cea mai dragă, desele schimbări de locaţie la care a fost supus atât în perioada 1990-1992, cât şi după revenirea în judeţul Olt l-au determinat pe Stana să treacă în rezervă în 2003.
„În 1992 am cerut să fiu trimis la Slatina, dar mi s-a dat Caracalul. După aceea Slatina, Vânju Mare, înapoi la Slatina, apoi trebuia să mă facă maior şi asta însemna să mă mut în Alexandria. Când am văzut că trebuie să plimb geanta după mine o viaţă întreagă m-am hotărât să trec în rezervă şi am ieşit cu ordonanţa în 2003,” explică acesta.
Cu toate acestea, Stana a revenit pe baricade un an mai târziu, de această dată ca şef al Poliţiei Comunitare Slatina, iar după părăsirea acesteia a rămas fidel meseriei, ocupându-se în prezent de organizarea la nivel regional a unui alt tip de poliţie, cea care apără drepturile necuvântătoarelor.
