Corneliu Papură aproape de a prelua banca tehnică la Alro

Conducerea echipei Alro Slatina ţine în mare secret numele celui care va prelua banca tehnică. Dacă unele variante vehiculate la scurt timp după obţinerea promovării au căzut, în cărţi pentru postul de principal la Alro este Corneliu Papură (foto). Potrivit unor surse, antrenorul craiovean a bătut palma cu oficialii grupării aluministe, acesta urmând a fi prezentat joi, în cadrul unei conferinţe de presă. „ Am discutat acum două săptămâni cu cei de la Alro. Ei au spus că vor prezenta noul antrenor pe 7 sau 8 iulie. Dacă sunt eu, vă voi sta la dispoziţie în cadrul unei conferinţe de presă”, a declarat Corneliu Papură.