Crimă șocantă în Izbiceni. O femeie de 54 de ani, ucisă de fiul său şi lăsată într-un solar

O femeie în vârstă de 54 de ani, din Izbiceni, a fost ucisă de fiul său în vârstă de 31 de ani, trupul neînsulfeţit al victimei fiind găsit într-un solar.


Potrivit unui comunicat remis de IPJ Olt, femeia a fost agresată de fiul său pe fondul unui conflict. Bărbatul în vârstă de 31 de ani a fsot reţinut de poliţişti, urmând să fie prezentat unei instanţe cu propunerea arestării preventive.

„Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, fiind demarate cercetări pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs incidentul și dispunerea măsurilor legale.

Trupul neînsuflețit al femeii a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea efectuării autopsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

În urma investigațiilor efectuate de o echipă complexă de cercetare, formată din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, sub coordonarea unui procuror criminalist, s-a stabilit că, pe fondul unui conflict intrafamilial, în seara zilei de 9 februarie a.c., în jurul orei 20:00, victima ar fi fost agresată fizic de către fiul său, în vârstă de 31 de ani, cu care locuia.

Pe baza probelor administrate, la data de 10 februarie a.c., procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului de 31 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt și urmează să fie prezentat Tribunalului Olt cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, transmite IPJ Olt.