Prezent joi la Slatina, pentru o întâlnire cu primarii PSD şi PNL din judeţul Olt, Crin Antonescu a declarat că nu se teme de Călin Georgescu şi că, mai multe, speră că pro-rusul va fi lăsat să candideze şi, în campanie, să participe la o dezbatere cu el.
Crin Antonescu a afirmat că unul dintre motivele pentru care Călin Georgescu a crescut în sondaje este tocmai faptul că primul tur al prezidenţialelor a fost anulat.
„Teamă nu-mi e de nimeni, în competiţia asta că altfel nu intram. Nu facem nicio treabă cu teama. Călin Georgescu este, dacă va lua startul – este această necunoscută în legătură cu probleme de natură juridică şi constituţională care tot s-au adunat – este categoric un competitor redutabil, nu pentru că ne spun asta sondajele. Sondajele ca sondajele, aţi văzut, dar e limpede că e un candidat puternic.
Eu cred că domnul Georgescu a avut nişte voturi cum au fost, cum n-au fost luate, la 20 la sută. De ce anumite sondaje îl duc acum peste 30, chiar până în 40? De ce există această necunoscută în acea zonă? Pentru că mulţi oameni s-au supărat cu anularea acelui tur de alegeri. Nu pentru că ar fi votat cu Georgescu sau pentru că ar fi avut de gând. S-ar putea că unii văzând tot felul de lucruri spuse de şi despre Călin Georgescu, să nu-l mai voteze. S-ar putea ca alţii, de supărare că au fost anulate, să-l voteze deşi nu l-au votat. Nu putem să ştim exact aceste lucruri”, a declarat Antonescu.
Candidatul pro-european a ţinut să precizeze că îi este frică de ceea ce s-ar putea cu România, dacă Georgescu ar câştiga alegerile din mai.
„Consider că e un candidat redutabil din toate punctele de vedere. Nu-mi e frică, evident, de domnia sa! Mi-a fi frică de o situaţie a României în care ar câştiga, dar de candidatul Georgescu nu-mi e frică. Şi încă o dată spun: îmi doresc să candideze! Încă o dată, îi lansez şi de aici de la Slatina, invitaţia să discutăm, să mergem la nişte dezbateri, să clarificăm. Şi domnia sa are lucruri de calificat. Să vedem cum vedem viitorul României, să ne lămurim, e cu Rusia, nu e cu Rusia, mai avem treabă cu Uniunea Europeană, ce legătură este între apartenenţa noastră la UE şi fondurile europene şi existenţa lui Dumnezeu. Sunt lucruri care trebuie lămurite, dar cred că este un candidat redutabil. Nu-mi e frică!”, a conchis Crin Antonescu.