CSM Slatina părăseşte Cupa României, după un meci abordat cu jucătorii care au evoluat puţin sau deloc în primele meciuri din Liga a II-a

Echipa de fotbal CSM Slatina a pierdut, scor 1-0, meciul susţinut, în deplasare, cu CSM Alexandria, în cadrul turului al treilea al Cupei României. Confruntarea a fost abordată cu jucătorii care au evoluat puţin sau deloc, în primele meciuri oficiale ale Ligii a II-a, ceilalţi componenţi ai lotului, care au evoluat din primul minut în confruntarea cu Chindia Târgovişte efectuând antrenament în această dimineaţă.

CSM Slatina a pierdut, scor 1-0, meciul din deplasare, cu CSM Alexandria, după un gol încasat în minutul 8 al partidei, când Mihai Gîdea a trecut uşor de Pisăru şi Răsdan, în flancul din stânga al apărării slătinene, înscriind cu un şut la colţul scurt, din interiorul careului. 

De cealaltă parte, CSM Slatina a abordat confruntarea cu jucătorii care au evoluat puţin sau deloc în primele două meciuri ale Ligii a II-a. De altfel, niciun jucător titular în meciul cu Chindia Târgovişte nu a evoluat astăzi, aceştia susţinând antrenament în dimineaţa partidei.

Jucătorii trimişi pe teren de tehnicianul Daniel Oprescu, în această partidă, ar fi putut egala în minutul 20, când după un un-doi, pe partea stângă, între Raphael Stănescu şi Răsdan, ultimul a şutat, din cinci metri, la colţul scurt, mingea fiind respinsă în corner. Două minute mai târziu, la o centrare de pe stânga, Claudiu Dragu reia din alergare, din poziţie bună, pe lângă poartă, pentru ca în minutul 70, Rapahel Stănescu să trimită în poartă, o minge deviată, însă jucătorul slătinenilor se afla în poziţie de ofsaid. S-a terminat 1-0, iar CSM Slatina părăseşte Cupa României.

Antrenorul grupării slătinene, Daniel Oprescu, a precizat imediat după meci, că jucătorii care au evoluat în această partidă au avut ocazia să demonstreze că merită un loc în echipa de start. Cele două formaţii se vor întâlni, din nou, peste doar câteva etape, în campionat, într-o partidă programată tot pe terenul celor de la CSM Alexandria.

„Jucătorii care au evoluat astăzi au avut ocazia să demonstreze că merită să evolueze în primul unsprezece. Unii au reuşit mai bine, alţii deloc”, a precizat Oprescu, imediat după meci.

Sâmbătă, 19 august, cu începere de la ora 11.00, CSM Slatina va întâlni, în cadrul etapei a III-a a Ligii a II-a, în deplasare, Metaloglobus Bucureşti.

CSM Slatina: Silveanu, Pisăru, Gherghe, Adrian Vlad, Abel Stan, Donca, Ţegle, Denis Dragu (min.46 Manuel Cristea), Raphael Stănescu, Florin Răsdan (min. 55 Cristinel Dinu), Claudiu Dragu(min. 55 Mihai Ion).