CSM Slatina primeşte vizita celor de la FCU 1948 Craiova

CSM Slatina întâlneşte duminică, 10 noiembrie, de la ora 11.00, pe Stadionul „1 Mai”, FCU 1948 Craiova. Intrarea spectatorilor este liberă. De asemenea, meciul va fi transmis în direct pe Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.

CSM Slatina întâlneşte, în etapa a XIII-a a Ligii a II-a, pe teren propriu, FCU 1948 Craiova, într-o partidă programată duminică, de la ora 11.00, pe Stadionul 1 Mai.

Cele două formaţii sunt despărţite de doar două puncte în clasament. CSM Slatina ocupă poziţia a 11-a, cu 16 puncte acumulate, în timp ce FCU 1948 Craiova se află pe locul 14, cu 14 puncte adunate.

Meciul va fi transmis şi pe posturile de televiziune Digi Sport 1 şi Prima Sport 1. După această partidă, campionatul Ligii a II-a se va întrerupe timp de două săptămâni, ca urmare a acţiunilor loturilor naţionale.